Intoxicație cu monoxid de carbon la Ungheni: O mamă și fiica sa de 8 ani au ajuns la spital din cauza unei sobe defecte

O femeie de 34 de ani și fiica sa de 8 ani au fost transportate la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, provenit de la o sobă defectă. Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 2 noiembrie, în satul Pîrlița, raionul Ungheni. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), starea celor două victime este stabilă.