Subvențiile acordate agricultorilor au depășit 368 de milioane de lei în octombrie

Peste 368 de milioane de lei au fost autorizate spre plată în luna octombrie pentru subvenționarea agricultorilor. Cea mai mare parte a banilor, peste 315 milioane de lei, va fi acordată prin forma de plată complementară, pentru 2.350 de cereri depuse în 2025.

Alte 29,41 milioane de lei au fost autorizate pentru plățile în avans. Banii vor ajunge la 44 de beneficiari care au depus cereri în 2025 și la un beneficiar cu cerere din 2023, pentru achitarea celei de-a doua tranșe.

Tot în octombrie, 19,02 milioane de lei au fost direcționate către 331 de proiecte din cadrul programului LEADER, finanțat prin Planul de creștere pentru anii 2025–2027.

Alte plăți vizează sprijinul pentru asigurările agricole. Astfel, 2,96 milioane de lei au fost autorizate pentru 73 de cereri depuse în cadrul apelului din 2026. Totodată, 1,38 milioane de lei sunt destinate recalculărilor pentru trei cereri de subvenții postinvestiționale, iar 540 de mii de lei vor acoperi prima tranșă pentru un beneficiar care a depus cererea în 2024. În total, suma autorizată spre plată în octombrie este de 368,70 milioane de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Subvențiile acordate agricultorilor au depășit 368 de milioane de lei în octombrie apare prima dată în Realitatea.md.