Cele mai vechi fragmente păstrate au fost descoperite în Egipt, manuscrisele complete provin din Evul Mediu bizantin, iar prima ediție tipărită a apărut în Italia, în anul 1488. În 2018, arheologii au găsit în Grecia o tăbliță de lut inscripționată cu versuri din „Odiseea”, readucând în atenția publicului o întrebare fascinantă: cum a reușit o poveste veche de aproape trei milenii să ajungă până la noi?
Homer a scris „Odiseea” acum aproape 3.000 de ani. Dar unde se află originalul?
Dacă cineva ar încerca astăzi să găsească manuscrisul original al „Odiseei”, ar avea o surpriză. Nu există niciun exemplar cunoscut care să fi fost scris de Homer însuși și nici măcar nu știm cu certitudine dacă poetul a așternut vreodată povestea pe un suport material. Cercetătorii situează, în general, compunerea epopeii în secolul al VIII-lea sau al VII-lea înainte de Hristos, într-o lume greacă în care marile povești circulau în primul rând prin intermediul poeților care le recitau în fața publicului.
Tradiția îl asociază pe Homer cu regiunea ioniană, de pe coasta Asiei Mici, în actuala Turcie, dar și cu insula Chios. Identitatea sa rămâne însă controversată, iar specialiștii continuă să dezbată dacă „Iliada” și „Odiseea” au fost creațiile unui singur poet sau rezultatul unui proces îndelungat de transmitere și transformare a tradițiilor orale.
Cert este că „Odiseea” nu a fost descoperită într-un mormânt, într-un templu sau într-o bibliotecă ascunsă, asemenea unor documente arheologice. Textul a supraviețuit pentru că generații succesive de greci l-au memorat, l-au recitat, l-au studiat și, mai târziu, l-au copiat. Fiecare manuscris realizat de un scrib a reprezentat o nouă șansă ca povestea lui Ulise să nu dispară.
Cele mai vechi fragmente din „Odiseea” au fost găsite în Egipt
Deși Homer este considerat unul dintre marii poeți ai Greciei antice, o parte dintre cele mai importante dovezi materiale ale existenței textului provin dintr-o țară aflată la sute de kilometri distanță: Egiptul. Explicația este legată atât de răspândirea culturii grecești după cuceririle lui Alexandru cel Mare, cât și de condițiile climatice care au favorizat conservarea papirusurilor.
În Egiptul elenistic și roman, limba greacă era folosită în administrație, educație și viața culturală, iar operele lui Homer se numărau printre textele studiate. Scribii copiau versurile pe papirus, un material realizat dintr-o plantă care creștea în zona Nilului. În climatul umed al multor regiuni mediteraneene, asemenea documente s-au degradat, însă nisipul uscat al Egiptului a permis supraviețuirea unor fragmente timp de peste două milenii.
Printre cele mai vechi mărturii păstrate ale „Odiseei” se numără papirusuri datate în secolul al III-lea î.Hr., provenite din Egipt. Alte fragmente au fost descoperite în regiunea Fayum și la Oxyrhynchus, unul dintre cele mai importante situri pentru recuperarea literaturii grecești antice.
Descoperirile sunt extraordinare, dar trebuie înțelese corect. Arheologii nu au găsit în Egipt o „Odisee” completă, ci fragmente care conțin anumite pasaje ale poemului. Unele păstrează doar câteva versuri, altele secvențe mai ample. Împreună, aceste mărturii îi ajută pe filologi să studieze felul în care textul a circulat și să compare variantele transmise de-a lungul secolelor.
Descoperirea din 2018. O tăbliță de lut cu versuri din „Odiseea”, găsită la Olympia
O descoperire arheologică anunțată în vara anului 2018 a readus „Odiseea” în atenția presei internaționale. În timpul cercetărilor desfășurate în apropierea sanctuarului de la Olympia, în Grecia, arheologii au identificat o tăbliță de lut pe care erau inscripționate 13 versuri din cântul al XIV-lea al epopeii homerice.
Fragmentul aparține episodului în care Ulise, întors în Itaca și deghizat, ajunge la porcarul Eumeu, unul dintre slujitorii săi credincioși. Este o parte esențială a poveștii, deoarece eroul începe să pregătească recuperarea propriei case, ocupate de pretendenții Penelopei.
Potrivit anunțului făcut atunci de autoritățile culturale elene, tăblița a fost datată preliminar în perioada romană, probabil în secolul al III-lea după Hristos. Descoperirea a fost prezentată drept una dintre cele mai vechi mărturii scrise ale „Odiseei” găsite pe teritoriul Greciei.
Vestea a provocat entuziasm, dar și unele confuzii. Tăblița de la Olympia nu reprezintă cel mai vechi fragment cunoscut al epopeii, deoarece papirusurile din Egipt sunt cu multe secole mai vechi. Importanța sa constă în locul descoperirii, în suportul neobișnuit și în faptul că demonstrează circulația textului homeric în lumea greco-romană, la peste o mie de ani după perioada în care se consideră că a fost compus.
De la călugării bizantini la prima ediție tipărită din 1488
Dacă fragmentele antice au supraviețuit în special datorită condițiilor climatice din Egipt, păstrarea integrală a „Odiseei” a depins de o altă lume: cea a cărturarilor bizantini. În Evul Mediu, manuscrisele grecești au continuat să fie copiate și studiate, iar operele lui Homer au rămas parte a educației literare.
Nu s-a păstrat niciun manuscris complet al „Odiseei” din perioada în care a trăit poetul și nici din Antichitatea clasică. Textul integral ne-a fost transmis prin manuscrise medievale, dintre care unele dintre cele mai vechi datează din secolele X–XI după Hristos.
Un moment decisiv a venit în anul 1488, când, la Florența, a apărut prima ediție tipărită în limba greacă a operelor lui Homer, incluzând „Iliada” și „Odiseea”. Ediția a fost pregătită de cărturarul Demetrios Chalkokondyles și a reprezentat un pas uriaș în răspândirea celor două epopei în Europa Renașterii.
Tiparul a schimbat radical soarta cărților. Dacă înainte un manuscris trebuia copiat manual, operațiune costisitoare și îndelungată, după apariția edițiilor tipărite textele au putut circula în mult mai multe exemplare. Homer a devenit astfel accesibil unui public tot mai larg, iar „Odiseea” a continuat să inspire scriitori, artiști, filosofi și exploratori.
Adevărata odisee a fost supraviețuirea cărții
Povestea lui Ulise este despre un om care încearcă să ajungă acasă după douăzeci de ani de război și rătăciri. Povestea manuscrisului „Odiseei” este însă despre o operă care a călătorit aproape trei milenii, traversând civilizații, imperii, războaie, incendii și schimbări de limbă.
De la poeții care recitau versurile în Grecia arhaică la scribii din Egiptul elenistic, de la cărturarii bizantini la tipografii Florenței renascentiste, fiecare generație a contribuit la păstrarea acestei capodopere.
Astăzi, când putem cumpăra o carte în câteva minute sau putem consulta texte antice în biblioteci digitale, este ușor să uităm cât de fragilă era supraviețuirea unei opere literare în Antichitate. Un papirus distrus, o bibliotecă incendiată sau o generație care înceta să mai copieze un text puteau însemna dispariția lui definitivă.
Ulise a avut nevoie de zece ani pentru a se întoarce din Războiul Troian în Itaca. „Odiseea” lui Homer a avut nevoie de aproape 3.000 de ani și de eforturile a nenumărați oameni pentru a ajunge, întreagă, în mâinile cititorilor de astăzi.