VIDEO Emil Loteanu, o moștenire cinematografică ce merită redescoperită la 90 de ani de la nașterea regizorului

Opera cinematografică a lui Emil Loteanu este o mândrie națională, care merită redescoperită pentru a înțelege mai bine fenomenul artistic pe care l-a reprezentat cineastul. Este opinia invitaților emisiunii „Consens Național” de la Realitatea TV, ediție dedicată împlinirii a 90 de ani de la nașterea regizorului și scenaristului.

În cadrul emisiunii au fost evocate momente importante din viața și activitatea lui Emil Loteanu: realizarea unor capodopere cinematografice, descoperirea și afirmarea unei generații de actori, dar și implicarea sa în mișcarea de renaștere națională.

Criticul de artă Larisa Turea l-a cunoscut pe Emil Loteanu în perioada în care cineastul a revenit la Chișinău, în anii ’90. Potrivit ei, prin talentul, experiența și ideile sale, Loteanu a reușit să dinamizeze viața culturală a capitalei.

„Îmi amintesc că de la el am auzit prima dată despre filmele lui Emir Kusturica. Tot în acea perioadă a lansat câteva idei, era într-adevăr un generator de idei, a lansat revista „Lanterna Magică”, pe care dorim să o continuăm, a lansat studioul de creație „Phoenix” pentru tinerii cineaști, dar și emisiunea televizată, „Se caută o stea” unde copiii din satele Moldovei aveau șansa de a deveni vedete”, a menționat Larisa Turea.

Emil Loteanu a avut și o contribuție importantă la formarea noilor generații de actori. La Chișinău, acesta a condus un curs de actorie pentru teatru și film, prin care au trecut și artiști care aveau să devină cunoscuți inclusiv datorită rolurilor din filmele sale.

„Emil Loteanu a reușit să aibă un simț cinematografic deosebit pentru a descoperi mari actori. Lua un om simplu, fără studii actoricești, și făcea din el vedetă. Nu mai vorbesc de regizorii tineri pe care îi molipsea cu cinematografie. El a fost și un foarte bun profesor deoarece, pe lângă faptul de a descoperi, el a știut să le transmită și pasiunea pentru film”, a spus Virgiliu Mărgineanu, producător de film și director general al OWH Studio.

 

Cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la nașterea cineastului, Grupul Realitatea și partenerii săi organizează mai multe evenimente dedicate vieții și creației lui Emil Loteanu.

Regizor și scenarist a peste 20 de filme, Emil Loteanu a devenit unul dintre cineaștii cu cea mai mare rezonanță internațională proveniți din spațiul nostru cultural. Pelicule precum „O dramă la vânătoare”, „Lăutarii” și „Șatra” au fost vizionate de zeci de milioane de spectatori și au obținut numeroase premii la festivaluri internaționale de film.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul VIDEO Emil Loteanu, o moștenire cinematografică ce merită redescoperită la 90 de ani de la nașterea regizorului apare prima dată în Realitatea.md.