Droguri vândute într-o sală de sport din Brașov

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus marți, reținerea unui inculpat, în vârstă de 47 de ani. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

Potrivit DIICOT Brașov din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în perioada cuprinsă între lunile martie și octombrie 2026, bărbatul a procurat, deținut și vândut, în mod repetat, diferite cantități de cocaină, cu sume cuprinse între 3.000 lei și 3.000 euro. Substanțele stupefiante au fost indisponibilizate.

Bărbatul a folosit spațiul unei săli de sport pentru ca tranzacțiile să fie cât mai sigure.
„În încercarea de a controla spațiul în care realiza tranzacțiile, acesta a comercializat drogurile de mare risc în interiorul unei săli de sport, din municipiul Brașov, unde accesul se face în mod controlat și pe baza unor abonamente.
În urma perchezițiilor efectuate în cursul zilei de ieri, la una dintre adresele inculpatului au fost găsite și ridicate cantitatea de peste 1 kilogram de cocaină, comprimate ecstasy, un cântar electronic de precizie, obiecte purtând urme de substanță, o sumă de bani în lei, precum și alte mijloace de probă”, a precizat DIICOT.Drogurile de mare risc, porționate în mai multe pungi, au fost descoperite ascunse în interiorul unor tablouri sculptate în lemn și a două table de șah ce aveau create compartimente secrete.
Miercuri, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Publicat
Din categoria Politic