Experții chinezi au evaluat condițiile fitosanitare din Moldova pentru importul semințelor de struguri

O misiune de audit din China verifică, în perioada 1–6 noiembrie, sistemul de control fitosanitar din Republica Moldova, în vederea examinării condițiilor necesare pentru exportul semințelor de struguri pe piața chineză.

Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), la evaluare participă trei experți ai Administrației Generale Vamale din China (GACC). Aceștia analizează cadrul de reglementare, procedurile de inspecție și carantină fitosanitară, precum și măsurile de prevenire și control al organismelor dăunătoare.

Programul include vizite la un operator economic, unde experții vor verifica procesele de producție, documentația, trasabilitatea și sistemul de management al calității. Delegația va inspecta și laboratoarele Centrului Național pentru Sănătatea Animalelor, Plantelor și Siguranța Alimentelor.

ANSA precizează că evaluarea reprezintă o etapă în procesul de obținere a accesului semințelor de struguri pe piața chineză. Deschiderea acestei piețe ar putea oferi producătorilor și procesatorilor din Republica Moldova noi oportunități de valorificare și export.

Concluziile misiunii vor contribui la stabilirea etapelor următoare pentru examinarea cerințelor fitosanitare de export.