Dezinformarea, manipularea online și ingerințele externe continuă să pună la încercare reziliența informațională a Republicii Moldova, iar dezvoltarea rețelelor sociale complică tot mai mult eforturile de combatere a fenomenului. În cadrul unui interviu pentru IPN, directoarea Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării, Liliana Vițu, a vorbit despre cum sunt exploatate vulnerabilitățile societății, cât de pregătite sunt autoritățile să răspundă noilor amenințări, unde se termină combaterea dezinformării și începe protejarea libertății de exprimare, dar și ce rol are presa independentă în consolidarea rezilienței informaționale.
Pe 5 noiembrie se împlinesc exact trei luni de când ați preluat conducerea Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării. A fost o perioadă în care ați avut timp să cunoașteți mai bine instituția, să-i evaluați capacitățile și să vă conturați propriile priorități. Cum ați descrie aceste prime trei luni de mandat și care sunt principalele schimbări pe care le-ați reușit până acum?
Cred că aș descrie această perioadă printr-un cuvânt: iureș sau vârtej. Pentru că a fost o perioadă în care, într-adevăr, a trebuit, în primul rând, să vedem unde suntem cu resursele în cadrul instituției. Ați menționat capacitățile. Deci, atunci când te uiți inclusiv la numărul de funcții vacante și la ce este de făcut, pe de o parte, trebuie să-i motivezi pe cei care sunt deja în instituție, fie de la începutul creării acesteia, fie de câteva luni, să vezi cine și ce face, cum poți să-i motivezi, să avansezi cu acele persoane, să le promovezi. Totodată, trebuie să vezi cum faci în așa fel încât să mai aduni oameni pentru funcțiile vacante.
Deci, dacă doriți, am impresia că este un soi de deja-vu. Eu zic că asta este cumpăna mea, pentru că și în funcția anterioară, la Consiliul Audiovizualului, tot aceasta a fost principala mea luptă și preocupare: de unde să mai găsesc oameni, cum să mai aduc oameni.
Și îmi părea că la StratCom, la centru, rata funcțiilor vacante este mai mică. Dar, când am stat și m-am uitat mai bine la cifre, am constatat că am avut 50% din funcții vacante și la centru. Deci, aceasta a fost, bineînțeles, o preocupare: cum fortificăm resursa internă și cum încercăm să mai aducem oameni, să compensăm, fie prin consultanță din exterior, prin experți la care putem apela, fie prin parteneriate pe care le creăm.
Iar pe plan extern, hai să spun așa, în afara instituției, mi-am propus să creez un profil public mai pronunțat al instituției. Îmi pare absolut judicios ca, în primul rând, colegii din presă, din societatea civilă, din mediul academic, dar și instituțiile statului să fie la curent cu ceea ce face Centrul zi de zi, nu doar ocazional, nu doar în perioada alegerilor sau atunci când este publicat un raport. Dar cumva să existe o comunicare mai constantă, de zi cu zi, mai de rutină, dacă doriți, în raport cu cetățenii și cu oamenii.
Totodată, a fost și perioada în care a trebuit să reevaluăm toate parteneriatele externe, să vedem unde tragem linia pentru acest an, ce a funcționat, ce nu a funcționat și care sunt prioritățile pentru anul viitor.
Dar asta, bineînțeles, în contextul analizei felului în care este atacată Republica Moldova. Pentru că cred că falsa impresie de liniște vine din faptul că nu avem, anul acesta, o campanie electorală națională.
Și cumva toată lumea crede că acum putem un pic să ne tragem sufletul. Avem impresia falsă că și inamicul își trage sufletul, dar inamicul nu face asta. Inamicul își reinventează căile de atac, analizează și el ce au făcut autoritățile, analizează ce tip de reziliență există la nivelul societății și care este gradul acesteia. Iar atunci formulează noi linii de atac.
Se uită la calendarul țării noastre, de exemplu, din perspectiva integrării europene, unde suntem și care ar putea fi perioadele importante. De exemplu, astăzi, Comisia Europeană publică raportul privind extinderea, iar acesta este un prilej de atac asupra a tot ceea ce înseamnă integrarea europeană.
Și atunci, asta a trebuit să fac în aceste trei luni: o evaluare a felului în care urmează să fim atacați, o reevaluare a vulnerabilităților și a situației în care ne aflăm. E clar că unele vulnerabilități sunt acolo și rămân neschimbate. De exemplu, polarizarea pe regiuni, faptul că unele regiuni sunt mult mai antagonizate în raport cu autoritățile de la Chișinău. Deci, este cumva o vulnerabilitate care persistă de mulți ani, dar această vulnerabilitate capătă forme noi. Mai bine zis, folosirea și exploatarea acestei vulnerabilități se fac diferit.
Pentru că, iată, un prilej îl reprezintă alegerile din Găgăuzia, de exemplu, pentru funcția de bașcan și pentru Adunarea Populară. Și acum tot aici trebuie să anticipăm liniile de atac și ce pot face autoritățile pentru a le minimiza.
Dacă tot ați menționat alegerile din Găgăuzia, există indicii privind implicarea unor actori externi în această campanie? Persistă dezinformarea și manipularea?
Da, deci noi, atunci când facem analiza spațiului informațional, ne uităm la proliferarea unor narațiuni maligne care vin, de fapt, să deturneze securitatea națională și interesele care țin de securitatea națională. Ne interesează mai puțin un anumit actor sau altul și mai mult să vedem dacă în spatele unor narațiuni există sau nu comportamente coordonate, inautentice sau amplificate în mod inautentic.
Și ce am văzut noi este că, în primul rând, tot procesul de la începutul anului, care a ținut de modul de organizare a acestor alegeri, de cine le va administra, de dialogul pe cale legală sau în privința legislației care a existat între Chișinău și Comrat, precum și de decizia Curții Constituționale, care a adus claritate în privința faptului că aceste alegeri trebuie să fie administrate în cadrul național electoral și că CEC este instituția care le administrează, toate aceste decizii au fost subiectul unor narațiuni maligne, potrivit cărora autoritățile de la Chișinău ar urmări distrugerea regiunii autonome, strangularea, lichidarea acesteia și așa mai departe.
Deci, noi am văzut că aceste narațiuni au fost amplificate și distribuite, în special distribuite și amplificate într-o manieră coordonată. Acesta este deja un indiciu că ar putea exista o interferență din afară în procesele electorale din țara noastră.
Apoi, cerința ca bașcanul, guvernatorul acelei regiuni, candidatul la această funcție, să cunoască limba română a fost din nou un subiect exploatat. Mai ales că noi știm, iar experiența deja ne arată, că subiectul lingvistic și tot ceea ce ține de aspectele lingvistice reprezintă linii de divizare în societate, un prilej de a menține, dacă doriți, societatea antagonizată și divizată. Și am văzut că și în acest caz a fost folosită această narațiune sau acest prilej pentru a spune că Chișinăul introduce limba română pentru a-și instala propriul bașcan.
De aici a pornit și cea de-a treia narațiune, o narațiune falsă, bazată pe un fals, potrivit căreia tot ceea ce se face are drept scop ca Chișinăul să preia controlul asupra Găgăuziei. Deși am văzut și o altă narațiune care, cumva, pregătea opinia publică pentru situația în care ar ieși un bașcan care nu convine forțelor ostile. În acest caz, s-ar spune că Chișinăului i-a reușit să preia controlul asupra regiunii autonome.
Iar în cazul în care va ieși un bașcan care favorizează, să spunem așa, orientarea pro-rusă sau apropierea de Federația Rusă, atunci se va spune: „Vedeți, noi am rezistat, autonomia a rezistat, regiunea autonomă respinge centrul, autonomia respinge integrarea europeană propusă de centru”. Și noi vedem deja o inoculare a acestor narațiuni, dacă doriți.
Au mai fost și alte linii de atac, după cum am spus, pe dimensiunea legislativă, pe relația cu CEC și pe faptul că CEC administrează alegerile.
Totodată, nu putem să spunem că, deocamdată, vedem ingerințe. Cel puțin aici ar trebui să se pronunțe nu StratCom, ci poate SIS-ul și alte autorități, pentru a verifica aspectele ce țin de finanțarea ilegală.
CEC poate să se pronunțe, pentru că monitorizează publicitatea electorală pe rețelele de socializare. Am văzut că a existat un sondaj neautorizat de CEC.
Deci, noi vedem elemente care au mai fost folosite în campaniile trecute, dar nu putem să spunem că acestea se manifestă la scară largă. Mă refer inclusiv la coruperea cetățenilor și la banii, fie în numerar, fie în criptomonede, care sunt folosiți în acest scop.
Dar, după cum spuneam, lucrurile acestea se profilează mai târziu. Ele pot să apară, iată, în ultima săptămână: bani, rețele de socializare, în special TikTok, algoritmi, iarăși amplificarea permisă de algoritmi. Toate acestea pot avea loc în ultima săptămână, pentru că am văzut astfel de tendințe și în 2025. Cam cu două săptămâni înainte de campanie au început să fie folosite masiv rețelele de socializare. Deci, aici ar urma ca și alte autorități să vă spună cât de intense sunt aceste ingerințe.
Și cum facem ca să reușim să combatem cât mai rapid aceste informații care apar?
Vedeți, răspunsul pe care îl dau autoritățile trebuie să fie, în primul rând, unul în câmpul legal, în cadrul unor proceduri descrise clar de legislație. Pentru că, da, există această necesitate, există principiul legalității, principiul care ține de legitimitatea acestui răspuns. Și putem să spunem că, da, este legitim ca statul să apere integritatea unui proces electoral. Da, este absolut legal, dar, pentru ca răspunsul să fie legal, necesar și proporțional, să treacă acest test al proporționalității, care este un test pentru o societate democratică, este nevoie să fie respectate anumite proceduri. Iar acest lucru ia timp.
Deci, dacă, hai să admitem, CEC ar observa că un anumit concurent dintre cei opt pentru funcția de bașcan este promovat prin sponsorizare, da, deci că este cumva monetizat conținutul acelui concurent, aici CEC ar urma să intervină, de exemplu, către StratCom. Centrul ar urma să raporteze platformei, în cazul în care aceste sume nu sunt raportate la CEC. Da, deci concurenții trebuie să prezinte rapoarte în care să indice cât au cheltuit, inclusiv pentru promovarea online. Deci, iată toate aceste formalități: raportul depus la CEC.
CEC trebuie să analizeze acest raport într-o zi, două, ca să poată formula o concluzie. Până ajunge la noi, până ne adresăm noi platformei, până platforma analizează, campania a trecut.
Deci, în tot ceea ce ține de acest proces, sau principalul motiv pentru care noi suntem cumva mereu cu un pas în urmă în raport cu ingerințele externe, mai ales cele electorale, este că autoritățile acționează legal, în timp ce ingerința acționează ilegal. Și atunci, nouă ne ia timp să formulăm un răspuns instituțional, coordonat. Până în momentul în care ai formulat un răspuns, ingerința a produs deja prejudiciul pe care și-a propus să-l producă. I-a reușit acelei ingerințe să-și atingă scopul, care ține de acest război cognitiv în care încearcă să te facă să simți altfel decât ai simți în mod normal, să te raportezi la realitate într-un alt mod decât te-ai raporta dacă nu ai fi ținta acelei dezinformări și manipulări.
Și iată de ce societățile democratice sunt mereu cu un pas în urmă, dacă nu chiar cu câțiva pași, în raport cu ingerințele externe. Pentru că, mai ales în societățile care țin la tot ceea ce înseamnă respectarea libertăților umane și a drepturilor omului, este mult mai greu să formulezi un răspuns care să se încadreze în limitele unor comportamente democratice.
Ce facem cu platformele online? Ce facem cu Telegram? La ce etapă suntem? În nenumărate rânduri s-a menționat că este una din platformele care e mai puțin deschisă spre colaborare. În cazul TikTok, instituțiile pot doar să raporteze conținutul problematic. Ce soluții există atunci când platformele nu reacționează?
Puțin e mult spus. Este deloc deschisă spre colaborare. Telegramul, hai să spun așa, este periculos pentru societatea noastră nu doar din cauza dezinformării și a faptului că permite ascunderea în spatele anonimatului și răspândirea discursului de ură, a falsurilor și a tot ceea ce ține de acest fenomen. Telegramul este periculos pentru societatea noastră pentru că, prin intermediul acestei aplicații sau platforme, sunt facilitate activități criminale.
În primul rând, tot ceea ce ține de consumul și răspândirea drogurilor, de dealeri, dar și alte activități criminale, care pot ține inclusiv de pornografia infantilă. Iar aici este și mai grav și mai trist că ei nici măcar în cazul unor astfel de infracțiuni, care sunt infracțiuni în orice societate, nu vor să coopereze cu poliția noastră și cu IGP, darămite atunci când este vorba despre o activitate în privința căreia ei ar putea foarte ușor să se ascundă în spatele a tot ceea ce ține de libertatea de exprimare, pe care ar putea să o folosească drept paravan.
Deci, aici cred că putem – și ar fi cazul ca fiecare autoritate să comunice mai des ce tipuri de solicitări a făcut, câte solicitări a făcut în legătură cu diferite tipuri de infracțiuni și care a fost răspunsul. Cel puțin, publicul ar trebui să cunoască aceste lucruri: iată câte conturi, iată câte tipuri de activități, iată ce a făcut poliția noastră.
Cred că este bine ca publicul să vadă efortul pe care îl depun autoritățile noastre, pentru că una este să spui că Telegram nu răspunde și alta este să ai o comunicare în care să convingi și să prezinți dovezi convingătoare. Poate astfel am avea o conștientizare mai bună în rândul societății a pericolelor pe care le prezintă Telegram, o platformă despre care, în mod normal, ai putea crede că este doar una de informare, dar nu este deloc așa.
Cu alte platforme putem comunica, în special în cadrul campaniilor electorale, pentru că avem și o legislație care ne permite să ne uităm cel puțin la banii care sunt utilizați și investiți acolo pentru finanțarea campaniilor electorale.
Mai complicat este în perioada dintre campaniile electorale, când, iarăși, cadrul este diferit. Cumva, este în terenul nostru să convingem platformele că trebuie să aloce mai multe resurse pentru Republica Moldova, că trebuie să se îngrijească de algoritmii lor și de felul în care este construită platforma, ceea ce se numește design by design sau feature by design. Trebuie să ne asigurăm că modul în care este construită platforma nu favorizează crearea dependenței în rândul adolescenților, că nu este concepută astfel încât să obțină profit din monetizarea dezinformării și că nu este construită în așa fel încât, dacă un politician vine și ține un discurs de ură, de exemplu, la adresa unei femei, acest lucru să-i aducă și mai mulți bani.
Pentru că noi vedem că, de fapt, astfel de conținuturi, de regulă ilegale sau dăunătoare, sunt cele care asigură profitul acestor platforme.
Vă dau un exemplu foarte simplu. Cineva dintre prietenii mei a început să-mi scrie: „Irina, o să ne stingă lumina pentru trei zile, nu o să avem apă, nu o să avem nimic”. Bineînțeles că am întrebat de sursă. Am primit un video de pe TikTok. Un video foarte simplu, în care o femeie explica faptul că timp de trei zile nu o să avem nimic, nu știu ce, fără nicio sursă, fără nimic, absolut. De asta și întrebam: cum facem față? Pentru că sunt foarte multe astfel de exemple. Dacă deschizi TikTok-ul, după aceea, o să ai doar informația asta în față.
Da, deschizi unul și algoritmul ți-a făcut deja profilul, după care începe să-ți împingă astfel de conținuturi. Dar mai este încă un lucru. Înainte, știți cum era? Auzeai des, de exemplu, într-un troleibuz, dacă erai într-un taxi sau undeva într-un spațiu public: „Am văzut la televizor”.
Acum, din ce în ce mai des, mi se spune: „Am văzut pe TikTok”. Deci, practic, în ultima jumătate de an, nu am mai avut persoane care să-mi spună că sursa lor de informare a fost televizorul, că au văzut la știri, la dezbateri sau la un talk-show. „Am văzut pe TikTok”. Și aici cred că trebuie și noi să încercăm să explicăm mai bine. Mă refer la toate grupurile din societate care au și această menire de alfabetizare informațională: societatea civilă, presa, noi.
Noi deseori spunem „rețele media”, da? Nici nu rețele de socializare. Dar cumva am pus și noi deseori semnul egalității între rețelele de socializare, niște aplicații, și mass-media. Și atunci, în capul multora, TikTok este aceeași Agenție IPN, TikTok este aceeași televiziune publică, TikTok este același ziar de investigație, înțelegeți?
Pentru că oamenii cam așa pun semnul egalității între o platformă orientată spre profit, da, care pur și simplu din asta își face banul, și o redacție care are standarde.
O redacție care trebuie să respecte și Codul deontologic, care este semnatară a acestuia, care, mai ales dacă este televiziune sau radio, este reglementată prin Codul serviciilor media audiovizuale. Dacă este o instituție de presă, iată că acum avem și o nouă lege a mass-mediei, care prevede că trebuie cel puțin să declari cine este proprietarul tău. Trebuie să fii onest și transparent în raport cu publicul și să spui care sunt sursele tale de finanțare.
Nimic din toate acestea nu este aplicabil pentru rețelele. Iar în mintea omului, credibilitatea acelei domnișoare no-name care îți spune ceva fără să facă vreo trimitere la vreo sursă este uneori și mai mare decât credibilitatea unei redacții care, iarăși, își investighează sursele. Mai ales că, atunci când face o investigație, trebuie să se asigure că este acoperită legal pentru tot ceea ce afirmă. Pentru că, atunci când va fi dată în judecată și va ajunge în instanță, va trebui să demonstreze de ce a spus ceea ce a spus în acel material de investigație.
Deci, este loc de foarte multă muncă de alfabetizare informațională și educație digitală, așa cum am educat oamenii și le-am spus să nu răspundă la apelurile prin care li se cer bani. Eu, apropo, sunt absolut impresionată că oamenii noștri au câte 800 de mii, câte 1,4 milioane de lei, pe care pur și simplu îi dau cu atâta ușurință în urma unui apel telefonic.
Și, așa cum atunci autoritățile au explicat, așa cred că trebuie să explicăm și despre platforme. Pentru că nu prea ai ce face. Mi-a luat foarte mult timp să dau această explicație, să ofer acest context: nu prea ai ce face.
Aceste platforme, dacă raportezi conținutul, îți vor spune că acesta nu încalcă regulile comunității lor. Pentru că reglementarea care ține de platforme nu este similară cu reglementarea care ține, de exemplu, de televiziuni sau de radiouri.
Reglementarea în cazul televiziunilor este o reglementare de conținut. Ea îți spune foarte clar cum trebuie să arate știrile tale, cum trebuie să arate talk-show-urile, publicitatea și tot ceea ce faci. Iar reglementările care țin de mediul online spun ce trebuie să facă platformele pentru a se asigura că pe platformele lor nu există discurs de ură și alte asemenea conținuturi. Deci, cumva, ele impun platformelor anumite responsabilități.
Dar, până stai tu să vezi dacă platforma a făcut corect ceea ce a făcut, intervin aceste evaluări de risc pe care le fac platformele. Nici măcar la nivelul legislației Uniunii Europene nu există un set minim de indicatori. Fiecare platformă își face evaluarea cum vrea și atunci poate să-și stabilească niște indicatori destul de generali, de relaxați, ca să spun așa, astfel încât analiza să iasă foarte bine, chiar dacă este făcută de o terță parte. Dar depinde și de indicatori și de modul în care ți-ai propus să faci această evaluare.
Deci, de aici vine marea problemă: până și la nivelul UE, reglementarea platformelor nu este o reglementare de conținut.
Respectiv, este la latitudinea lor să decidă felul în care va fi protejată sau nu democrația din Republica Moldova.
Cum considerați totuși, cetățenii au devenit în timp mai rezilienți cumva în sensul ăsta? Sau mai avem încă mult de lucru? Sau riscăm să avem o situație și mai rea?
Eu o să spun o chestie care cred că va trezi nedumerire, dar noi chiar astăzi lansăm indicele privind reziliența informațională. Este un instrument conceput de Centrul StratCom. Ne uităm, facem un raport pe trei ani de zile – 2024, 2025, 2026 – și urmărim mai mult tendințele. Deci nu este un sondaj de opinie care vine să arate acum ce simte persoana în luna noiembrie. Chestionarea a fost făcută în mai, dar noi ne uităm la mai 2024, mai 2025 și mai 2026.
Este un instrument un pic diferit. Deși folosește un sondaj de opinie, raportul se uită la tendințe. Și ce am observat noi este că nordul Republicii Moldova devine mai rezilient. Dacă ai să corelezi acest lucru cu accesul la surse de informare și te uiți la ce consumă oamenii – faptul că urmăresc televiziunea publică, televiziuni independente, au acces la presa de investigație –, aceasta este una dintre concluzii. Cu cât ecosistemul mediatic este mai sănătos, cu atât este mai puternică reziliența comunităților care au acces sau beneficiază de un astfel de ecosistem.
Am mai văzut că cei care consumă presă în limba română, presă independentă în limba română, sunt mai rezilienți, iar cei care consumă presă fie din Federația Rusă, fie în limba rusă, dar mai ales din Federația Rusă, sunt totuși mai sensibili sau susceptibili de a fi manipulați.
Avem și tendințe. După cum ziceam, dacă ar fi să ne amintim toate aceste hărți electorale, nordul era mereu roșu, pe toate hărțile, cam așa. Ei bine, noi acum vedem că este o creștere, o sporire a rezilienței și o legăm direct, după cum ziceam, de rolul presei.
Din perspectiva Centrului, reziliența este direct legată de cât de independentă și puternică este presa. Iar noi vedem că, în ultimii ani, cel puțin în clasamentele internaționale, la capitolul mass-media, Republica Moldova o duce mai bine, mult mai bine chiar și decât multe țări candidate la aderare sau state membre ale Uniunii Europene.
Este foarte importantă, bineînțeles, activitatea presei de investigație. Este foarte important să avem o societate civilă activă și o implicare a comunităților. Vedem foarte clar că primăriile, primarii și administrația locală, după biserică, practic, se bucură de cea mai mare încredere. Iar aici, cu cât este mai activ primarul și primăria, cu atât mai implicată este societatea. Atunci oamenii cred că pot să influențeze lucrurile și nu așteaptă să vină cineva să le spună o minciună, iar ei să fie mințiți. Nu, omul are o reziliență construită, pentru că este activ, gândește, pune întrebări, are această gândire critică.
Deci concluzia noastră este că niciodată nu va fi suficientă educația și efortul de alfabetizare informațională. Țări ca Norvegia și Finlanda fac acest lucru încă din anii 1974-1980 și tot așa, deci de 30 de ani de zile. Noi, când vorbeam chiar cu Marea Britanie, colegii din autoritatea lor de reglementare spuneau că ei, de 15 ani, ca autoritate de reglementare, făceau educație media.
Noi, la Consiliul Audiovizualului, începusem, de exemplu, în 2023 să contribuim, nu la modul activ, dar cel puțin să contribuim. Și, bineînțeles, ceea ce face presa prin informare factologică, prin prezentarea a cât mai multor fapte, asigură și faptul că oamenii au o realitate împărtășită.
Problema, revenind la platforme, asta este: ele ne țin pe fiecare în realitatea sa, o realitate virtuală, manipulată, imaginară și tot ce dorești. Pe platforme este mult mai puțină realitate împărtășită decât dacă ai fi la o casă de cultură sau dacă ai merge undeva la o activitate organizată în sat sau în comună.
Iată de ce noi vedeam, după cum ziceam, administrația publică locală și comunitățile ca fiind un punct foarte important de coeziune socială și un antidot, dacă doriți, la tot ce înseamnă ingerință.
Una dintre criticile aduse StratCom este că instituția ar putea deveni un instrument de control al discursului public. Cum garantați că lupta împotriva dezinformării nu se transformă în limitarea opiniilor critice la adresa guvernării?
În primul rând, StratCom-ul nu monitorizează opinii. StratCom-ul monitorizează și analizează spațiul informațional din perspectiva comportamentelor. Deci, din nou, revin la comportamentele inautentice.
Critica legitimă este absolut o manifestare autentică a democrației. Când o opinie este preluată și spălată de alți actori și timp de o oră o vezi pe 20 de platforme. Una este să apară această critică, să iasă cineva, să facă o conferință de presă, să fie, nu știu, subiectul zilei sau tema principală a zilei și, da, 30 de instituții de presă să relateze despre ce a spus persoana respectivă.
Acesta este absolut un comportament autentic într-o societate. Dar când te uiți că este preluată declarația unui ambasador al țării agresoare și această declarație este spălată pe patru canale Sputnik, pe vreo trei Komsomolskaia și nu mai știu ce, iar după aceea este plasată, în mod absolut coordonat și simultan, pe alte patru canale, iar peste două-trei minute este preluată de altele și într-o oră ai 64 de apariții care vor să creeze impresia că aceasta este o preocupare a opiniei publice, dar, de fapt, toate aceste 64 reprezintă un singur centru de comandă sau sunt toate organizate concertat și concomitent, iată, aici este deja misiunea Centrului să demonstreze, să analizeze dacă este un comportament inautentic sau un comportament autentic.
Deci, după cum ziceam, ne uităm la comportamente, nu la ce s-a spus. Bine, analizăm și narațiunea, dacă este o narațiune care vine, iarăși, să submineze, hai să spunem, și securitatea națională. De exemplu, o narațiune care spune că neutralitatea interzice investițiile în apărare – este o narațiune malignă, este un fals. Neutralitatea nu înseamnă că nu trebuie să ai capacități de apărare. Neutralitatea înseamnă altceva: că nu faci parte dintr-un bloc militar.
Dar, iată, în astfel de situații putem să ne uităm la narațiune, pentru că este o narațiune îndreptată împotriva securității statului, să ne uităm la actori, dar în special la comportamente.
Deci asta se numește tehnici, tactici, proceduri.
Doamna Vițu, eu vă mulțumesc foarte mult pentru această discuție.
Cu drag.
Irina Boțu, IPN
The post Inamicul își reinventează permanent căile de atac asupra Republicii Moldova. Interviu IPN cu Liliana Vițu appeared first on ipn.md.