Peste 10.000 de angajați și 6.500 de roboți. Shein își extinde depozitul uriaș din Polonia după taxele impuse de UE

Shein, unul dintre cei mai mari retaileri online de îmbrăcăminte din China, a anunțat miercuri că va investi 500 de milioane de euro, echivalentul a aproximativ 562 de milioane de dolari, pentru extinderea centrului logistic pe care îl deține în apropierea orașului Wrocław, din Polonia.

Uniunea Europeană a introdus, la 1 iulie, o taxă vamală de 3 euro pentru coletele de mică valoare expediate din afara UE, iar de la 1 noiembrie a adăugat o taxă de procesare de 2 euro.

Peste 10.000 de angajați și 6.500 de roboți

Potrivit Reuters, după extindere, centrul logistic Shein din Polonia va avea peste 10.000 de angajați și 6.500 de roboți autonomi până la sfârșitul anului 2026.

Roboții vor fi folosiți pentru operațiunile din depozit, unde sunt pregătite comenzile destinate clienților europeni.

Compania susține că, după extinderea centrului logistic din Polonia, va putea livra comenzile în cel mult 48 de ore în unele țări europene.

„Prin această investiție, construim operațiuni europene mai eficiente, mai flexibile și mai rezistente”, a declarat Leonard Lin, responsabilul Shein pentru relații publice la nivel global.

UE încearcă să limiteze concurența neloială

Extinderea centrului din Polonia are loc după ce Uniunea Europeană a început să taxeze suplimentar coletele de mică valoare expediate din afara blocului comunitar.

Potrivit UE, măsurile urmăresc să limiteze concurența considerată neloială de autoritățile europene și vizează în special platformele care expediază volume mari de produse din China, precum Shein, Temu și AliExpress.

Profitul Shein a scăzut cu 67%

Shein se confruntă și cu dificultăți financiare. În cel de-al doilea trimestru al anului, vânzările Shein în Europa au scăzut puternic, contribuind la reducerea profitului net al companiei cu 67%.

Compania a majorat prețurile și și-a redus cheltuielile pentru publicitatea online înainte de introducerea noilor taxe europene.

Polonia este deja un centru important pentru operațiunile europene ale companiei. Shein și-a început activitatea logistică în această țară în 2022, iar în decembrie 2025 a inaugurat un nou centru lângă Wrocław, destinat comenzilor clienților europeni.

Publicat
Din categoria Politic