Un bărbat din raionul Rîșcani, condamnat după ce a prins ilegal 130 de pești. Prejudiciul depășește 267 mii de lei

Un bărbat de 46 de ani a fost condamnat la 180 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, după ce a pescuit ilegal 130 de pești pe râul Ciugur, folosind plase care sunt considerate mijloace de nimicire în masă a faunei. Instanța a dispus și recuperarea integrală a prejudiciului de 267 000 de lei.

Potrivit Procuraturii Drochia, Oficiul Rîșcani, cazul a avut loc în martie 2026. În data de 16 martie, bărbatul a instalat cinci plase sintetice, cu o lungime totală de aproximativ 300 de metri, folosind o barcă gonflabilă. A doua zi, acesta a revenit și a ridicat plasele în care se prinseseră mai multe specii de pești.

Captura a inclus 71 de plătici, 29 de roșioare, 20 de șalăi, opt carași argintii, un crap și un biban.

În timpul procesului, bărbatul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă cele comise. Acesta a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată.

Instanța l-a recunoscut vinovat de practicarea ilegală a pescuitului, infracțiune prevăzută de articolul 234 din Codul penal. Pe lângă pedeapsa aplicată, judecătorii au dispus încasarea celor 267 000 de lei în beneficiul Inspectoratului pentru Protecția Mediului și confiscarea bunurilor utilizate la comiterea infracțiunii.

Sentința poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Nord, în condițiile legii.