Primăria Municipiului București a organizat primele întâlniri dedicate reamenajării zonei dintre Piața Universității și Piața Romană. La discuții participă reprezentanți ai instituțiilor publice și ai asociațiilor profesionale, iar opiniile bucureștenilor vor fi luate în considerare la pregătirea unui concurs internațional de soluții pentru transformarea zonei.
Primele discuții despre reamenajarea Bulevardului Magheru
Primele două mese rotunde au fost programate miercuri, la ARCUB. La prima întâlnire au participat reprezentanți ai Universității din București, Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Academiei de Studii Economice, Teatrului Național, Sălii Dalles și Muzeului Municipiului București.
De asemenea, la discuții au participat și reprezentanți ai Băncii Mondiale, Metrorex, Primăriei Sectorului 1, ai departamentelor de urbanism din Primăria Capitalei și ai Ordinului Arhitecților din România, partener în pregătirea concursului internațional.
„Am discutat despre nevoile fiecăruia, ce consideră că îi lipsește zonei care leagă Piața Universității de Piața Romană, ce își doresc, ce așteptări au”, a transmis Primăria Capitalei.
A doua întâlnire a fost dedicată asociațiilor profesionale, iar alte două mese rotunde sunt programate joi.
Bucureștenii pot trimite propuneri până pe 21 noiembrie
Primăria Capitalei îi invită și pe locuitorii orașului să participe la consultări, prin completarea unui chestionar public disponibil până pe 21 noiembrie.
„În paralel, vă invităm în continuare, pe fiecare dintre voi, să vă spuneți părerea. Până pe 21 noiembrie, puteți completa un chestionar public în care să ne spuneți ce nevoi și ce așteptări aveți de la zona vizată”, a transmis instituția.
Răspunsurile vor fi analizate împreună cu propunerile formulate în cadrul întâlnirilor cu instituțiile și asociațiile profesionale, iar informațiile obținute vor sta la baza cerințelor pentru concursul internațional de soluții.
Consultările se încheie în decembrie
Consultările se vor încheia la începutul lunii decembrie, printr-o dezbatere publică deschisă bucureștenilor.
„Vom prezenta atunci, împreună cu OAR, sinteza rezultatelor chestionarului public, concluziile meselor rotunde, precum și direcțiile principale ale temei de proiectare”, a precizat Primăria Capitalei.