Un bărbat de 45 de ani a murit după ce căruța în care se deplasa a fost lovită din spate de un automobil. Accidentul s-a produs joi dimineață, pe șoseaua care unește localitățile Baimaclia și Tartaul din raionul Cantemir, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, un bărbat de 54 de ani, aflat la volanul unui automobil de marca Honda, a lovit din spate căruța care se deplasa în aceeași direcție. În urma accidentului, căruțașul a suferit traumatisme incompatibile cu viața și a decedat la fața locului.
Șoferul automobilului a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ. Oamenii legii continuă investigarea circumstanțelor exacte în care s-a produs accidentul.
The post Accident grav în raionul Cantemir, soldat cu moartea unui căruțaș appeared first on ipn.md.