Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham Moldova) a prezentat rezultatele celei de-a patra ediții a indicelui AmCham METRIX (Moldovan Economic Transformation and Reform IndeX).
În cadrul unei sesiuni speciale, discuțiile s-au concentrat pe soluțiile prin care Moldova va putea depăși capcana competitivității bazate exclusiv pe forța de muncă ieftină și va putea profita de oportunitățile viitoare, inclusiv de reconstrucția postbelică a Ucrainei.
Marcel Spatari a subliniat că cheia creșterii economice o reprezintă modernizarea marilor proiecte de infrastructură, precum viitoarea autostradă Ungheni-Chișinău și dezvoltarea aeroportului, precum și integrarea lanțurilor interne de creare a valorii.
Productivitatea muncii depinde de automatizare
„Productivitatea angajaților și productivitatea muncii în ansamblu depind într-o măsură mult mai mare de investițiile în producție, de tehnologii, de robotizare și de automatizare decât de calificarea angajaților. În aceleași condiții tehnologice, calificarea angajaților are importanță, dar dacă vrem să facem un salt calitativ, și nu unul gradual, atunci avem nevoie de investiții în tehnologii”.
Referindu-se la fragmentarea economiei locale, Marcel Spatar a subliniat: „Economia se va dezvolta atunci când companiile se vor integra între ele, își vor vinde reciproc produsele și vor crește valoarea adăugată de-a lungul lanțului. Lanțul de prelucrare trebuie să fie intern, trebuie să exportăm mai puține materii prime și mai multe produse finite, dar pentru asta trebuie să colaborăm”.
The post Marcel Spatari: pentru un salt calitativ, avem nevoie de investiții în tehnologie appeared first on LOGOPRESS.