Peste 11.000 de pasageri Dan Air, cu rezervările anulate după ce au plătit biletele. Compania acuză NETOPIA că a blocat peste 1,3 milioane de euro. Cum pot fi recuperați banii

DAN AIR susține că NETOPIA a început să rețină încasările din biletele de avion pe 23 octombrie 2026.

„Sumele aferente acestor bilete nu a ajuns niciodată la DAN AIR întrucât începând cu 23 octombrie 2026, NETOPIA a reținut toți banii pasagerilor, fondurile blocate depășesc în prezent 930.000 de euro și circa 440.000 euro în garanții deci în total, peste 1.3 milioane de euro”, se arată în comunicatul companiei.

Pe 2 noiembrie, NETOPIA a reziliat unilateral contractul de procesare a plăților, fără preaviz, potrivit DAN AIR.

Cum își pot recupera pasagerii banii

Potrivit DAN AIR, pasagerii care au primit notificări privind anularea rezervărilor se pot adresa direct NETOPIA, la adresa de e-mail finance@netopia-payments.com, pentru a solicita rambursarea sumelor achitate.

„Totodată, pasagerii pot solicita rambursarea și prin banca emitentă a cardului cu care au plătit (procedura de refuz la plată – chargeback), invocând faptul că procesatorul de plăți nu a plătit către furnizorul serviciului”, a precizat compania.

Compania a recomandat pasagerilor să menționeze în solicitare codul rezervării, data plății și suma achitată.

Compania a adăugat că aceștia pot depune și plângeri la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

DAN AIR susține că reținerea sumelor a împiedicat finalizarea plăților pentru biletele de avion și a provocat anularea rezervărilor.

„Prin reținerea banilor plătiți de pasageri, NETOPIA s-a interpus între DAN AIR și pasagerii săi. Plata biletelor nu a fost finalizată către transportator, astfel încât majoritatea acestor bilete au rămas neachitate, iar rezervările s-au anulat pentru neplată”, se arată în comunicat.

DAN AIR a solicitat deschiderea procedurii de insolvență

DAN AIR consideră că decizia NETOPIA de a bloca încasările a fost determinată de temerile apărute după ce compania aeriană AnimaWings și-a suspendat toate zborurile, în urma unei cereri de intrare în insolvență.

DAN AIR susține însă că situația sa este diferită, deoarece a solicitat deschiderea procedurii de insolvență cu intenția de a se reorganiza și de a-și continua activitatea.

„DAN AIR a demonstrat acest lucru în practică: a continuat să opereze zborurile timp de 14 zile din resurse proprii, după ce NETOPIA a blocat toate încasările. Au contribuit inclusiv angajații DAN AIR, în special comandanții de aeronavă, care au plătit din propriul buzunar costul combustibilului și taxele esențiale, pentru a transporta cât mai mulți pasageri la destinație. NETOPIA a ales însă să blocheze toți banii pasagerilor și să rezilieze contractul unilateral și fără preaviz”, se arată în comunicatul companiei.

Publicat
Din categoria Politic