
Înotătorul moldovean Chiril Certicovțev a încheiat proba de 50 de metri spate pe locul 17 la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026, anunță Olympic Moldova.
Sportivul a înregistrat timpul de 28,13 secunde, clasându-se pe locul șase în seria sa și pe poziția a 17-a în clasamentul general.
„Dincolo de rezultat, rămân curajul de a concura pe scena olimpică, emoțiile fiecărui start și munca depusă zi de zi. Alături de Chiril este antrenorul său, Sergiu Postică, omul care îl susține și îl îndrumă în acest parcurs. Felicitări, Chiril și Sergiu! Povestea voastră la Dakar continuă! Următoarea provocare vă așteaptă!”, se arată în mesajul Olympic Moldova.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că evenimentul se desfășoară în perioada 31 octombrie-13 noiembrie, în Senegal. Anterior, Chiril Certicovțev s-a clasat pe locul 21 în proba de 100 de metri spate.
Articolul Sportivul Chiril Certicovțev a încheiat proba de 50 de metri spate: Ce loc a ocupat la JO de Tineret apare prima dată în Realitatea.md.