Fostul președinte Traian Băsescu a numit politica României în relația cu Statele Unite una a ”prostului” și spune că pare că avem un guvern format din analfabeți. Nici Administrația Prezidențială nu a scăpat: ”a plătit sute de mii de dolari, să treacă pe la Mar A Lago și să facă poze cu câte o machetă d-aia cu Trump”, a spus fostul președinte într-o emisiune B1.
”O să fiu foarte sincer. Nu vreau să fiu misterios, nici ironic. Noi nu am avut nicio politică față de SUA în ultimii ani, din 2004.
Am avut doar politica prostului care a plătit sute de mii de dolari, să treacă pe la Mar A Lago și să facă poze cu câte o machetă d-aia cu Trump sau să încerce firme de lobby care să substituie Ministerul de Externe.
Nu, n-am avut nicio politică. În mod normal, dacă președintele Trump nu ne-a fost accesibil, noi trebuia să consolidăm relația cu Congresul SUA fie că era vorba de întâlnire cu oameni din Camera Reprezentanților sau din Senat, să continuam să construim.
Noi pur și simplu ne-am crampoane în această idee vrem să se întâlnească președintele nostru cu Trump.
Eu am spus de anul trecut, întâlnirea va avea loc când va fi necesară, nu de dragul de a fi”, a spus Traian Băsescu.
El a presupus că politica externă a României se va axa pe democrați.
”Și mai este o teorie pe care o văd, teorie despre care îmi vine să spun un cuvânt urât, să avem grijă cum ne purtăm cu unii, cum ne purtăm cu alții. Că acum au venit la putere democrații trebuie să trecem în tabăra lor (râde).
E o abordare și o naivitate demnă de un stat în care guvern e format din analfabeți.
Nu poți să ai o asemenea politică.
În mandatul meu ideea a fost una singură. Partenerul nostru e America. Nici democrații, nici republicanii. Am avut relații cu ambele mari partide în orice situație și niciodată n-am avut rețineri să mă întâlnesc cu politicieni dintr-un anumit partid, fie că erau din Camera Reprezentanților sau din Senat.
Deci politica noastră nu poate sa fie legată de președinte. Noi suntem legați de America, nu de președinte”, a mai spus Trump.