
Cel puțin opt persoane, printre care două profesoare, au fost împușcate mortal, iar o altă persoană a fost grav rănită în urma mai multor atacuri armate produse în provincia Afyonkarahisar din vestul Turciei, relatează Antena3.ro cu referire la BBC Suspectul a fugit de la fața locului cu un automobil furat, pe care l-a abandonat ulterior. Acesta este căutat în prezent de polițiști și jandarmi.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/atac-armat-Turcia.mp4″ muted=”false”]
Potrivit surselor citate, imaginile surprinse de camerele de supraveghere și difuzate de presa turcă surprind un bărbat îmbrăcat într-o geacă neagră, pantaloni albi și purtând ochelari. Acesta ține în mână o armă lungă și se află lângă un microbuz roșu.
Autoritățile au descoperit trei oameni împuşcaţi mortal în apropierea satului Ayazini și alte trei lângă satul Kıyır. Două femei au fost găsite rănite în satul Yukarıtandır și transportate de urgență la spital, unde au murit în ciuda eforturilor medicilor. O altă victimă este în continuare internată în stare critică, au mai scris jurnaliştii de la Daily Sabah.

Sursa: Agerpres.ro
„Din păcate, opt dintre cetățenii noștri și-au pierdut viața, iar o altă persoană a fost grav rănită în urma unor atacuri armate comise în provincia noastră”, a transmis biroul guvernatorului din Afyonkarahisar, potrivit The Times of Israel.
În urma informațiilor primite de la localnici, echipele de jandarmi au localizat mașina de teren a suspectului, blocată în noroi, în cartierul rural Taşlık. În interiorul autoturismului au fost descoperite o pușcă și o cantitate mare de muniție.

Sursa: Agerpres.ro
De asemenea, poliția a închis drumurile care duc spre satele afectate și a declanșat o operațiune de amploare pentru prinderea suspectului.
Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, guvernoratul provinciei Afyonkarahisar a transmis că ”toate instituțiile relevante ale statului nostru au acționat în coordonare încă din primul moment și desfășoară cu rigurozitate toate demersurile necesare”, potrivit BBC.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Atacuri sângeroase în Turcia: Cel puțin opt persoane au fost împușcate mortal. Atacatorul este căutat apare prima dată în Realitatea.md.