Președinta Maia Sandu a promis măsuri sporite de consolidare a securității cibernetice a țării după atacul cibernetic de amploare, soldat cu extragerea neautorizată a datelor a aproximativ 450.000 de moldoveni, dar a avertizat oamenii să fie vigilenți.
Cifra nouă, mai mică decât cea vehiculată până acum (750.000), a fost pomenită de Maia Sandu după ședința Consiliului Național de Securitate (CNS), vineri, 6 noiembrie.
„Cauza de fond a fost una de fond și de guvernanță” – adică nu era verificat dreptul solicitantului de a intra într-o aplicație din care putea accesa întreg sistemul. Este „consecința unei arhitecturi în care toate registrele sunt accesibile printr-un punct unic”, fără control suficient, a spus Sandu.
Ea a criticat „comunicarea întârziată” a instituțiilor statului, spunând că ele nu erau pregătite pentru așa atac de amploare.
„Problema a fost depistată cu întârziere, iar când a fost depistată, răspunsul nu a fost imediat”, a spus președinta.
Sandu a repetat asigurările date deja cetățenilor de alte autorități, inclusiv că nu au fost accesate conturile bancare. Ea a avertizat totuși cetățenii să fie vigilenți și să nu cadă în capcana celor care au datele lor.
Te-ar putea interesa și: Șeful Securității Cibernetice, despre cel mai mare furt digital din istoria Moldovei„Când aveți un asemenea apel, închideți și sunați acea bancă sau poliția direct, nu la numărul de la care ați fost sunați”, a spus președinta.
Ea a mai spus că Ministerul Educației va face o lecție de securitate cibernetică cu elevii, care și-ar putea instrui apoi, poate, părinții.
Maia Sandu a spus că nu pot fi date publicității toate măsurile luate, ca să nu afle răufăcătorii, dar a dezvăluit că a fost creat un grup de lucru condus de premierul Vasile Tofan.
Ea a mai spus că atacurile cibernetice sunt tot mai frecvente, în multe țări ale lumii, unele dintre ele fiind parte a „războiului hibrid” purtat de Rusia împotriva țărilor europene.
„Tehnologiile informaționale se dezvoltă într-un ritm cu care este greu să ții pasul”, a spus președinta. „Riscurile nu pot fi eliminate, dar putem învăța să le facem față în mod organizat și rapid”.
La conferința ei de presă de vineri, Sandu nu a făcut vreo legătură directă între atacul cibernetic din octombrie, din Moldova, și amenințările din partea vreunui „actor străin”, cum se spune de obicei când sunt suspectate Rusia sau China.
Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Maia Sandu spune că la 450.000 de oameni li s-au furat date în atacul din octombrie și îi avertizează să fie în continuare vigilenți