Banca Națională a Moldovei a suspendat pentru șase luni licența companiei BPAY, prestator nebancar de servicii de plată și emitent de monedă electronică. Decizia a fost luată în urma unui control care a scos la iveală mai multe încălcări ale legislației, transmite IPN.
Potrivit BNM, verificările au vizat perioada octombrie 2023 – februarie 2026. În urma controlului au fost constatate nereguli privind cerințele de licențiere și desfășurarea activității, neexecutarea unor prescripții ale autorității de supraveghere, precum și deficiențe în sistemul de control intern și în gestionarea riscurilor.
Pe durata suspendării, compania este obligată să le permită clienților verificarea soldurilor și obținerea extraselor de cont la solicitare, precum și să își onoreze obligațiile existente față de utilizatorii serviciilor de plată. Totodată, BNM a dispus măsuri pentru înlăturarea încălcărilor constatate.
La rândul său, BPAY a anunțat că decizia BNM a luat compania prin surprindere. Potrivit reprezentanților acesteia, serviciile sunt suspendate, iar cardurile nu pot fi utilizate pe durata restricțiilor. Totodată, clienții își vor putea retrage banii fie prin transfer bancar într-un cont deschis pe numele lor la o altă instituție financiară, fie în numerar, la ghișeele companiei.
The post BNM a suspendat licența BPAY pentru șase luni appeared first on ipn.md.