Cel puțin patru persoane au murit și aproape 90 au fost rănite, duminică, într-un accident feroviar major la sud de Cairo. Un tren care circula între Giza și Fayoum s-a ciocnit de un alt tren care se deplasa de la Cairo la Aswan și mai multe vagoane au deraiat în urma impactului, a transmis Ministerul Transporturilor, potrivit Sky News.
Răniții au fost transportați la spitalele din apropiere pentru îngrijiri medicale, în timp ce echipele de urgență și macaralele au fost trimise la fața locului pentru a degaja epava și pentru a restabili circulația trenurilor la programul normal cât mai curând posibil, a anunțat Autoritatea Feroviară Egipteană.
Președintele Egiptului, Abdel-Fattah el-Sissi, a ordonat o anchetă rapidă cu privire la accident, pentru ca cei responsabili să fie trași la răspundere.
În septembrie anul trecut, un mecanic de tren și asistentul său au fost răniți după ce două trenuri de marfă s-au ciocnit în același raion.