În taberele de odihnă pentru copii vor fi interzise paturile supraetajate

Documentul introduce și norme privind suprafața necesară pentru fiecare copil, precum și reguli noi pentru instituțiile de învățământ extrașcolar. Acestea vizează școlile de muzică, dans, teatru și arte plastice, instituțiile sportive și alte centre de activități pentru copii, precum și taberele de odihnă.

Potrivit proiectului, fiecărui copil dintr-o tabără trebuie să-i revină cel puțin 150 de metri pătrați de teren. În zonele sportive, norma este de minimum 20 de metri pătrați pentru fiecare copil. De asemenea, taberele trebuie să dispună de havuzuri cu apă potabilă, toalete și puncte de asistență medicală.

Regulamentul stabilește și un program pentru activitățile extrașcolare, care se vor putea desfășura între orele 08:00 și 20:00. După fiecare 30–45 de minute de activitate continuă, copiii trebuie să beneficieze de o pauză de cel puțin 10 minute.

Prevederi separate vizează accesibilitatea clădirilor pentru copiii cu cerințe educaționale speciale și pentru cei cu dizabilități.

Noul regulament va înlocui normele sanitare aprobate în 2010. Acesta urmează să intre în vigoare la o lună de la adoptarea hotărârii de Guvern și publicarea acesteia în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

The post În taberele de odihnă pentru copii vor fi interzise paturile supraetajate appeared first on LOGOPRESS.