UPDATE: Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Potrivit pompierilor, până la momentul actual, cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. O persoană a suferit arsuri la nivelul feței, în timp ce alte patru au suferit atacuri de panică.
Pompierii încă intervin pentru stingerea incendiului.
Știre inițială:
Duminică, un incendiu s-a produs la 2 case cu regim de înălțime P+1, pe strada Grigore Eremia, Chiajna, Ilfov.
Potrivit pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă în momentul în care au ajuns la fața locului.
Sunt degajări mari de fum, iar flăcările au riscul de propagare la vecinătăți.
Intervin 8 de autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare si doua echipaje SMURD.
La momentul actual, nu există informații despre posibile victime.
De asemenea, în momentul de față, incendiul este localizat la nivelul celor două imobile.