(video) „Aici pare a fi sânge. – Și chiar dacă ar fi, care e problema?” Un pickup urmărit de Poliție s-a izbit de un gard la Criuleni. Activiștii Gărzii de Mediu: Sunt braconieri

Un caz ieșit din comun a avut loc ieri noapte, la Criuleni. Un pickup s-a izbit de un gard, în satul Cruglic, după ce a fost urmărit de un echipaj de polițiști. Activiștii Gărzii Naționale de Mediu, care au filmat imagini de la fața locului, presupun că ar fi vorba despre braconieri, care ar fi vânat mistreți: „Aici se vede sânge, presupun că e sânge. Bravo polițiștilor, au deteriorat și o mașină de Poliție, pe traseu”. Contactați de UNIMEDIA, nici reprezentanții Ministerului Mediului, nici cei ai Poliției nu au venit cu reacții, deocamdată.