Atacul armat din Cracovia. Procurorii spun că nu există dovezi care să lege atacatorul de o ideologie

„Nu avem dovezi care să ne permită să afirmăm în mod categoric și responsabil că a fost inspirat de o ideologie sau alta”, a declarat Przemyslaw Nowak, purtătorul de cuvânt al Parchetului Național, în cadrul unei conferințe de presă.

Parchetul a transmis luni că, în acest moment, nu există elemente care să asocieze în mod categoric autorul atacului din Cracovia cu o anumită ideologie, potrivit Le Figaro.

Declarația vine în contextul în care a fost deschisă o anchetă pentru terorism, iar ministrul de Interne a sugerat, la scurt timp după atac, că acesta ar fi putut avea o inspirație de extremă dreapta.

Atacul s-a petrecut sâmbătă după-amiază, în piața principală din centrul istoric al orașului Cracovia. Bărbatul a deschis focul asupra trecătorilor, ucigând șase persoane. Alte 17 persoane au fost rănite, printre care doi polițiști.

Polițiștii au descoperit și trei persoane moarte în locuința familiei atacatorului, din orașul Ostrowiec Świętokrzyski. Este vorba despre tatăl său, în vârstă de 53 de ani, mama sa, de 52 de ani, și sora sa, de 21 de ani.

Publicat
Din categoria Politic