Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de 9 noiembrie într-o clădire din satul Tomai, raionul Ceadîr-Lunga, în care se produceau brichete. Flăcările au distrus acoperișul, iar în interior au ars un tractor, o remorcă, utilaje agricole și echipamente pentru fabricarea brichetelor. Nu au fost raportate victime.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 04:57, după ce a fost observat focul la acoperișul clădirii. La fața locului au fost trimise trei echipe de pompieri și salvatori, care au localizat incendiul în jurul orei 06:00.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), acoperișul distrus avea o suprafață de aproximativ 1 200 de metri pătrați. La momentul raportării, pompierii continuau intervenția pentru lichidarea completă a focarelor de ardere.
Cauza și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.
În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 41 de situații de risc, mai precizează IGSU.