Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, şi rivalul său provenit din stânga radicală, Jean-Luc Mélenchon, favoriți să intre în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Franța, arată cel mai recent sondaj

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, şi rivalul său provenit din stânga radicală, Jean-Luc Mélenchon, şi-au consolidat avansul în ce priveşte intenţiile de vot în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor, potrivit unui sondaj publicat luni, într-un context de adâncire a polarizării politice în ţară, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

Le Pen, candidata formaţiunii Rassemblement National (RN), s-ar plasa pe primul loc în turul întâi de scrutin, cu un scor cuprins între 34% şi 36%, în funcţie de scenariile testate de institutul de sondare Toluna Harris Interactive în perioada 3-5 noiembrie.

Un sondaj similar efectuat luna trecută o credita pe Marine Le Pen cu un scor între 35% şi 37%.

Mélenchon, liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franţa Nesupusă, stânga radicală), ar ajunge în turul al doilea în toate cele cinci scenarii testate, în care a obţinut 18% sau 19% din intenţiile de vot.

Într-un eventual tur al doilea, Le Pen l-ar învinge cu uşurinţă pe Mélenchon.

Pe măsură ce al doilea şi ultim mandat de cinci ani al lui Emmanuel Macron se apropie de sfârşit, impopularul preşedinte lasă în urmă un centru politic slăbit şi o economie fragilizată, creând astfel o oportunitate pentru partidele de linie dură.

Jean-Luc Mélenchon şi-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidenţiale din primăvara viitoare, criticând NATO şi ‘războaiele americane’, şi promiţând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei.

El a candidat deja de trei ori la preşedinţie – în 2012, 2017 şi 2022 -, însă nu a reuşit niciodată să acceadă în turul al doilea. Le Pen a candidat şi ea la aceleaşi trei scrutine, pierzând în turul decisiv în faţa lui Macron în 2017 şi 2022.

Publicat
Din categoria Politic