Rusia și Ucraina vor purta timp de două zile, negocieri de pace mediate de SUA. Discuțiile se vor desfășura marți și miercuri la Abu Dhabi, pe aspecte legate de securitatea postbelică, dezescaladare, măsuri umanitare și etapele următoare în procesul de pace, transmite IPN.
Delegația ucraineană de negociatori va fi formată din șeful Serviciului de Informații Externe, Rustem Umerov, președintele fracțiunii parlamentare a partidului de guvernământ Sluga Naroda, David Arahamia, șeful administrației prezidențiale, Kirill Budanov, și prim-adjunctul acestuia, Serghei Kislița. Informația a fost confirmată de David Arahamia pentru The Kyiv Independent.
De cealaltă parte, Kremlinul a anunțat că delegația rusă va fi condusă de consilierul prezidențial Vladimir Medinski. Din delegație vor mai face parte viceminiștrii de externe Serghei Riabkov și Mihail Galuzin, precum și reprezentanții a două direcții ale Statului Major General al armatei ruse, Igor Kostiukov și Iuri Jigarlovski. Statele Unite vor fi reprezentate de Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii președintelui Donald Trump.
La discuțiile de la Abu Dhabi vor participa și reprezentanți ai Uniunii Europene, Franței, Germaniei și Regatului Unit. Echipa UE va fi condusă de Bjoern Seibert, șeful de cabinet al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de Anna-Maria Boura, consilieră principală pentru politică externă a președintelui Consiliului European, António Costa. Nu au fost anunțate deocamdată persoanele desemnate de cele trei state europene.
Într-un interviu acordat duminică postului de televiziune CBS, liderul de la Casa Albă a declarat că războiul din Ucraina se va încheia și că, la final, Ucraina „va avea o formă puțin diferită”.
The post Negocieri de pace între Rusia și Ucraina, mediate de SUA, timp de două zile la Abu Dhabi appeared first on ipn.md.