Peste 20 mii de procese-verbale, întocmite de polițiști într-o săptămână. Au fost documentate și 105 cazuri legate de droguri

Polițiștii au întocmit 20 466 de procese-verbale contravenționale pe parcursul săptămânii, pentru diverse încălcări. În aceeași perioadă, oamenii legii au înregistrat și documentat 7 257 de sesizări privind posibile fapte ilegale și incidente, precum și 105 sesizări legate de circulația și consumul de droguri.

Potrivit sintezei săptămânale a Poliției, prin Serviciul Unic 112 au fost recepționate 5 884 de apeluri, iar oamenii legii au asigurat ordinea și securitatea publică la 68 de evenimente.

Totodată, 452 de persoane au fost escortate și prezentate autorităților competente, inclusiv instanțelor de judecată. Alte 91 de persoane au fost plasate în izolatoarele de detenție provizorie.

Poliția precizează că, pe parcursul săptămânii, angajații săi au intervenit la solicitările cetățenilor, au documentat încălcări și au desfășurat acțiuni pentru prevenirea faptelor ilegale și menținerea ordinii publice.