Un congres anunțat, o dezbatere inevitabilă
Asociația obștească „Congresul Mondial al Moldovenilor”, înregistrată oficial la 20 octombrie 2026, și-a prezentat public obiectivele la 5 noiembrie, la o conferință de presă găzduită de agenția IPN, sub genericul „Putem gândi diferit, dar trebuie să păstrăm împreună Moldova”. Primul congres este preconizat pentru martie 2027. Inițiatorii vorbesc despre viitorul Republicii Moldova, despre depopulare, despre dezvoltarea economică, despre legăturile cu cetățenii stabiliți peste hotare și, firește, despre identitatea moldovenească.
Toate aceste teme merită o dezbatere publică serioasă. Una singură dintre ele, însă, poartă într-o societate precum a noastră o încărcătură ideologică și geopolitică aparte: chestiunea identitară. Iar inițiatorii congresului s-au poziționat în mod clar ca adepți ai unei identități moldovenești distincte de cea română. Tocmai de aceea întrebarea nu mai este una de nuanță culturală, ci una despre direcția în care merge țara.
Să fim limpezi de la început: o asemenea inițiativă este legitimă ca drept de asociere și de exprimare. Într-o societate democratică ea se bucură de dreptul firesc la exprimare. Dar dreptul de a vorbi nu scutește ideile de a fi examinate, iar examinarea de față pornește de la istorie.
Lecția europeană a națiunilor moderne
Toate națiunile europene contemporane s-au constituit prin contopirea identităților regionale medievale într-o identitate națională unică, specifică epocii moderne. Națiunea germană modernă a inclus identitățile bavareză, șvabă, saxonă. Italienii s-au format din identitățile toscană, siciliană, venetă, lombardă. Nimeni nu contestă astăzi că un bavarez este german sau că un sicilian este italian, deși fiecare își păstrează cu mândrie particularitatea și identitatea regională.
Națiunea română modernă a urmat aceeași regulă: s-a constituit pe temelia identităților regionale moldovenească, muntenească, ardelenească, bănățeană. A fi moldovean, în acest sens istoric, înseamnă a aparține unei comunități regionale în interiorul unui popor mai larg, nu a întemeia o națiune aparte.
Cea mai bună mărturie în acest sens vine de la un cărturar moldovean de primă mărime. Dimitrie Cantemir îi considera pe moldoveni parte a aceluiași neam cu muntenii și ardelenii, cu un nume comun, acela de români. În scrierile sale, apartenența moldovenească și cea românească sunt compatibile: prima desemnează comunitatea istorică particulară, a doua exprimă originea și identitatea comună. Dovada cea mai explicită se află în Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, în Cartea a doua, capitolul XII, unde, după ce îi menționează pe moldoveni, munteni și ardeleni, el precizează: „carii cu toții cu un nume de obște Români să chiamă”.
Cum a fost fabricată opoziția dintre moldovean și român
Anexarea Basarabiei de către Rusia țaristă în 1812 a îngreunat afirmarea națiunii române în acest ținut. Procesul a fost reluat firesc în 1918, prin unirea Basarabiei cu patria mamă.
Imperialismul rus, transformat în forma sa sovietică, nu a renunțat însă la interesul său față de Basarabia. Nefiind în stare să o recupereze pe cale militară, Moscova a ales o cale ocolită: în 1924 a format pe malul stâng al Nistrului o autonomie moldovenească, în care moldovenii nici nu erau majoritari, gândită ca un cap de pod pentru reocuparea ulterioară a Basarabiei.
Cea mai instructivă este dezbaterea inițială din jurul conceptului acestei autonomii. Atunci s-au confruntat două curente. Primul, cel „românizator”, susținea că Basarabia este locuită de români care vorbesc românește și privea sovietizarea ei ca pe o platformă pentru extinderea revoluției mondiale în România și în Balcani. Al doilea, cel moldovenist, pornea din interesul îngust și imperial al URSS de a pune mâna pe Basarabia și pleda pentru o națiune moldovenească distinctă și pentru o limbă „moldovenească” pentru a justifica acest planificat rapt. Până la urmă a câștigat interesul imperial imediat: conceptul moldovenist a fost impus prin teroare în autonomie, iar după 1940, în întreaga Basarabie.
Concluzia este incomodă pentru antiromâni, dar greu de ocolit. Moldovenismul antiromânesc nu a apărut din evoluția firească a unei comunități, ci a fost o armă a politicii imperiale sovietice, cea mai eficientă pentru stăpânirea Basarabiei. După prăbușirea URSS, aceeași idee a fost reciclată pentru a menține Republica Moldova în spațiul „lumii ruse”.
Prima întrebare: despre cine vorbim când spunem „moldoveni”?
Conceptul moldovenismului antiromânesc se promovează fără a ține seama de cei aproximativ patru milioane de moldoveni din Moldova istorică aflată în România, care sunt români cu identitate pe deplin asumată. De aici derivă prima întrebare, simplă și directă: un „congres mondial al moldovenilor” îi va include și pe ei? Dacă răspunsul este afirmativ, congresul nu poate susține că moldovenii sunt un popor distinct de români. Dacă este negativ, ne aflăm în fața unei definiții care taie în două o comunitate istorică după o frontieră trasată de pactul Molotov-Ribbentrop.
A doua întrebare: ce facem cu clasicii?
A doua întrebare privește patrimoniul cultural. Cum trebuie raportați la moldovenismul antiromânesc clasicii literaturii și culturii naționale, în primul rând Mihai Eminescu, născut în Moldova? A scris Eminescu în limba moldovenească sau în limba română? Cine răspunde „în moldovenească” trebuie să explice de ce restul culturii române, de la cronicarii moldoveni la Creangă, Sadoveanu sau Nichita Stănescu, aparține unei alte culturi. Cine răspunde „în română” a recunoscut deja ceea ce construcția moldovenistă încearcă să nege.
Moldovenismul civic: o soluție sau o clonă?
Cei mai rafinați dintre inițiatorii congresului înțeleg, probabil, fragilitatea conceptului etnic moldovenist. De aceea încearcă să mute dezbaterea pe terenul moldovenismului civic, unde marja de manevră este mult mai largă: un cetățean al Republicii Moldova este moldovean în sens politic, indiferent de etnie. O asemenea idee ar putea fi respectabilă, ba chiar utilă într-un stat care asigură cetățenilor săi condiții de viață decentă. Este oare acesta cazul Republicii Moldova, statul întemeiat pe conceptul moldovenismului antiromânesc?
Problema apare la condiții. Fără o delimitare categorică de moldovenismul antiromânesc, adică fără recunoașterea limbii române și a apartenenței tuturor moldovenilor la un singur popor prin cultură, limbă și istorie, moldovenismul civic rămâne o clonă a ideologemei sovietice. Aceleași premise, aceeași concluzie, doar un vocabular mai blând.
Contextul geopolitic
Săptămâni la rând comisia Europeană a evaluat pozitiv parcursul european al țării, iar perspectiva încheierii negocierilor de aderare în 2027 a devenit o temă publică. În aceste condiții, românismul din Republica Moldova se asociază deplin cu orientarea europeană, iar moldovenismul susținut de Moscova se asociază cu orientarea prorusă. Pe acest fundal, întrebarea despre orientarea geopolitică a congresului preconizat nu este una de rea-credință, ci una firească.
Cine finanțează inițiativa este o întrebare pentru serviciile specializate ale statului, chiar dacă răspunsul nu poate fi presupus dinainte. Până la proba contrariului, într-o societate democratică, o asemenea inițiativă nu poate fi interzisă. Doar că amploarea războiului hibrid declanșat împotriva Republicii Moldova, în cadrul căruia moldovenismul antiromânesc ocupă poziția centrală, cere o abordare prudentă: transparență a finanțării, claritate a mesajelor și vigilență a instituțiilor.
Formula care ar clarifica totul
Moldovenismul civic își poate câștiga dreptul la existență doar dacă acceptă o formulă simplă: nu toți românii sunt moldoveni, dar toți moldovenii sunt români ca apartenență etnică. Ea păstrează identitatea regională, o respectă și o integrează în una mai largă, exact așa cum procedează bavarezii în Germania sau toscanii în Italia.
În toate celelalte cazuri, promovarea moldovenismului antiromânesc este fie o eroare supărătoare, fie o angajare directă în subminarea interesului național al Republicii Moldova.
În loc de concluzie
O dezbatere onestă trebuie să consemneze și contraargumentele. Susținătorii identității moldovenești distincte invocă dreptul fiecărui om de a-și defini singur identitatea și arată că mii de cetățeni se declară moldoveni la recensăminte și sondaje. Ei mai susțin că moldovenismul exprimă atașamentul față de statul Republica Moldova și față de tradiția locală, iar că etichetarea lui drept „pro-rus” alimentează polarizarea și îndepărtează tocmai oamenii care ar trebui câștigați pentru proiectul european. Unii dintre ei afirmă că limba și identitatea sunt chestiuni de autodeterminare, nu de verdict istoric sau științific. Inițiatorii congresului își încadrează de altfel demersul în ideea că cetățenii pot gândi diferit, dar trebuie să păstreze împreună statul.
Aceste obiecții merită răspunsuri argumentate, nu respingeri sumare. Congresul din martie 2027 ar putea fi chiar ocazia ca ele să fie puse pe masă, cu condiția recunoașterii că în Republica Moldova, afirmarea românității a fost strâns legată de emanciparea de sub tutela sovietică și de deschiderea europeană. Această legătură nu înseamnă că numai cei care se declară români pot fi proeuropeni. Integrarea europeană trebuie să rămână un proiect al tuturor cetățenilor. În schimb, moldovenismul care cultivă ostilitatea față de românism oferă un teren favorabil discursului Moscovei, interesată să restabilească dependența colonială a Moldovei la est de Prut de vechea metropolă.
Congresul planificat va fi judecat prin fapte: cine este invitat, cine finanțează, ce documente sunt adoptate și dacă pluralismul promis este respectat. O reuniune dedicată viitorului țării poate contribui la coeziune dacă acceptă istoria, limba și cultura comună pe ambele maluri ale Prutului. Dacă va reactiva opoziția artificială dintre moldovean și român, va perpetua o moștenire sovietică ce a servit dependenței. Republica Moldova are nevoie de solidaritate pentru a-și apăra libertatea, iar această solidaritate nu se poate construi prin înstrăinarea de propria cultură și identitate nefalsificată.
The post Republica Moldova, între românism european și moldovenism pro-rus. Op-Ed de Anatol Țăranu appeared first on ipn.md.