Și-a înscenat propria răpire pentru a scăpa de poliție: O asistentă medicală, suspectată de escrocherii de 500.000 lei

O tânără de 25 de ani din Capitală este suspectată de implicare în cel puțin patru episoade de escrocherie. Prejudiciul estimat depășește 500.000 de lei.

Potrivit Poliției Naționale, aceasta ar fi avut rolul de curier, preluând banii obținuți prin înșelăciune și transportându-i ulterior în stânga Nistrului. Totodată, în ultimele luni, tânăra ar fi desfășurat această activitate în paralel cu profesia de asistentă medicală.

„În cadrul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că, după ce a aflat că este căutată de poliție, aceasta ar fi apelat la rude, care s-au adresat la Poliție, reclamând presupusa răpire a femeii. Ulterior, pe rețelele de socializare au fost publicate postări prin care era semnalată presupusa dispariție a acesteia. În urma măsurilor întreprinse, tânăra a fost identificată de polițiștii Inspectoratelor de Poliție Centru și Botanica, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, fiind ulterior reținută pentru 72 de ore”, transmite Poliția. 

Investigațiile continuă în vederea identificării eventualilor complici și destructurării întregului circuit infracțional. Persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/escrocherie.MP4″ muted=”false”]

Articolul Și-a înscenat propria răpire pentru a scăpa de poliție: O asistentă medicală, suspectată de escrocherii de 500.000 lei apare prima dată în Realitatea.md.