Șase persoane, printre care patru medici și două asistente medicale de la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” din București, au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Medicii sunt acuzați de omor calificat, tentativă de omor calificat și alte infracțiuni, după ce anchetatorii au stabilit că mai multor pacienți internați la Terapie Intensivă le-ar fi fost redus intenționat tratamentul de susținere a funcțiilor vitale, pentru a le grăbi moartea.
Selectau pacienții în mod subiectiv
Potrivit rechizitoriului, faptele investigate s-au petrecut în perioada mai 2023 – aprilie 2024. Procurorii susțin că medicii ar fi selectat pacienții despre care considerau, în mod subiectiv și fără o evaluare medicală obiectivă, că nu mai au șanse de supraviețuire, după care ar fi intervenit asupra tratamentului administrat acestora.
Anchetatorii descriu trei modalități prin care ar fi fost grăbit decesul pacienților: reducerea bruscă și nejustificată medical a dozei de noradrenalină, scăderea concentrației de oxigen administrate prin ventilatorul mecanic până la 21% și neacordarea manevrelor de resuscitare în momentul instalării stopului cardio-respirator.
„Nora pentru vizită”, metoda prin care ar fi fost ascunsă reducerea tratamentului
Pentru a ascunde intervențiile asupra tratamentului, medicii ar fi falsificat foile de observație, consemnând valori ale administrării noradrenalinei și ale altor parametri vitali care nu corespundeau realității.
Procurorii descriu și o practică numită în rândul personalului medical „nora pentru vizită”.
Aceasta ar fi constat în creșterea temporară a dozei de noradrenalină la valori aparent normale, doar pe durata vizitelor aparținătorilor, astfel încât aceștia să nu observe reducerea sau întreruperea tratamentului.
După plecarea vizitatorilor, doza ar fi fost redusă din nou la valori minimale.
Potrivit procurorilor, în urma acestor acțiuni au murit patru pacienți, un al cincilea ar fi fost victima unei tentative de omor, iar în cazul unui al șaselea pacient un medic ar fi dat indicații pentru reducerea dozei de noradrenalină, însă acestea nu au fost puse în aplicare.
Patru medici și două asistente, acuzați de infracțiuni grave
Una dintre inculpate, medic ATI, a fost trimisă în judecată pentru patru infracțiuni de omor calificat, instigare la fals intelectual și fals intelectual.
Acuzațiile de omor vizează o pacientă decedată în mai 2023, doi pacienți care au murit la 4 aprilie 2024 și o pacientă decedată la 7 aprilie 2024.
O a doua doctoriță este acuzată de două infracțiuni de omor calificat, pentru fapte despre care procurorii susțin că ar fi fost comise împreună cu prima inculpată, la 4 aprilie 2024, precum și de instigare la fals intelectual.
Un al treilea medic a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, în legătură cu un pacient internat la 13 aprilie 2023.
O a patra doctoriță este acuzată că ar fi încercat să determine săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prin indicații transmise unei asistente în martie 2022, privind reducerea suportului vasopresor, consemnarea unui tratament diferit în documentele medicale și neresuscitarea pacientului.
Cele două asistente medicale au fost trimise în judecată pentru mărturie mincinoasă, iar una dintre ele și pentru fals intelectual.
Anchetă cu expertize medico-legale și exhumare
Pentru documentarea cauzei, procurorii au efectuat cercetări la fața locului, au ridicat date informatice stocate de dispozitivele medicale, au audiat persoane, au dispus expertize medico-legale și au efectuat o exhumare. De asemenea, au fost realizate percheziții domiciliare și informatice.
Cercetările au fost desfășurate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.