Rusia a anunţat marţi expulzarea unui diplomat moldovean, ca răspuns la o măsură similară luată împotriva unui angajat al ambasadei Rusiei în Republica Moldova la sfârşitul lunii octombrie, în urma prăbuşirii unei drone în această ţară, care se învecinează cu Ucraina, informează Agerpres, care citează AFP.
„O notă din partea Ministerului rus de Externe a fost înmânată ambasadorului Republicii Moldova, informându-l că partea rusă, bazându-se pe principiul reciprocităţii, a declarat un membru al ambasadei Republicii Moldova în Rusia drept ”persona non grata”, a precizat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.
La sfârşitul lunii octombrie, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a susţinut că o „dronă de atac rusească” a încălcat spaţiul aerian al ţării şi „s-a prăbuşit în apropierea unor locuinţe şi a unei instalaţii energetice”; ca răspuns, ea a anunţat că un „membru al personalului ambasadei Rusiei” a fost declarat „persona non grata”, menţionează AFP.