Cea mai puternică armă a unui președinte e cuvântul său, sprijinit pe milioanele de voturi din alegeri. Cuvântul unui președinte, dublat de controlul asupra serviciilor secrete și influența constituțională asupra justiției, stabilește repere de moralitate în societate, dă direcțiile strategice și politice. Pe scurt, leadershipul președintelui se bazează pe cuvântul său. În conferința de marți, președintele Nicușor Dan și-a dus în derizoriu puterea propriului cuvânt printr-o nesfârșită serie de sofisme, neadevăruri sau minciuni prin omisiune. Cum mai poate fi el șeful statului când dispare prezumția de onestitate, cea care l-a propulsat la Cotroceni?
Conferința de presă – maraton de marți seară a fost o tentativă a președintelui de a-și revitaliza mandatul după ce încrederea publicului în el s-a prăbușit. Perceput pe scară largă drept președintele confiscat de PSD și de facțiuni din serviciile secrete, actor principal în distrugerea accelerată a justiției prin numirile scandaloase de la parchete și inacțiunea față de rețeaua Savonea, Nicușor Dan a încercat să își justifice deciziile care au condus la instalarea propriului său guvern împreună cu PSD.
Ce a urmat a fost însă un act fără precedent de auto-erodare rapidă a argumentelor oricum necredibile, sub tirul de întrebări al jurnaliștilor care i-au pus în față oglinda. La finalul celor peste două ore, toată lumea a văzut că împăratul e gol.
Realitatea paralelă pe care Nicușor Dan a încercat să o vândă publicului a fost devoalată, întrebare cu întrebare. Ficțiunea construită la Cotroceni nu a ținut, iar votanții au văzut un politician aflat în complicitate cu PSD, care nu mai luptă pentru nici una din promisiunile reformiste din campanie.
Mai mult, ceea ce părea de necrezut în urmă cu un an s-a întâmplat: Nicușor Dan a picat testul onestității cu mult mai devreme decât a făcut-o oricare dintre predecesorii săi.
Cel mai mare bluff încercat de președintele Dan marți seară a fost justificarea aducerii PSD la guvernare. 30% e mai mic decât 50%, deci PNL plus USR – chiar și cu ajutorul președintelui – nu puteau guverna, a spus el. ”Sunt arbitru”, a adăugat șeful statului ca argument pentru neimplicarea în formarea unei guvern reformist PNL – USR. Două probleme mari și late apar în sofismul său. Prima: cum a reușit PSD cu 23%, mai mic decât 30%, deci mai mic și decât 50%, să ajungă la guvernare? Toată lumea știe răspunsul: presiunea pusă de președinte asupra PNL pentru a trece guvernul său condus de Luca Niculescu după ce președintele însuși, prin jocul politic neprincipial, adusese România în pragul retrogradării din partea agențiilor de rating, exasperate de incapacitatea de a rezolva criza politică. A doua problemă din raționamentul lui Nicușor Dan: presupusa lipsă de implicare, cerută de constituție, a președintelui. E o minciună evidentă pentru toată clasa politică: șeful statului s-a implicat
în PNL până peste cap când a vrut să distrugă partidul prin numirea lui Adrian Veștea. Tot el s-a implicat constant în PNL prin discuțiile cu puciștii mijlocite de consiliera Andreea Miu.
Cu alte cuvinte, Nicușor Dan ori nu e arbitru, ori e arbitru de tipul celor mituiți ca să ajute o echipă, în ciuda fluierăturilor publicului care înțelege blatul de pe teren.
A doua temă pe care șeful statului e contrazis de realitate e cea a procurorilor șefi propuși de PSD și numiți de el însuși. Colega mea Ioana Câmpean l-a întrebat cum își justifică numirile scandaloase, având în vedere evidenta orbire a parchetelor față de PSD și orientarea aproape exclusivă a dosarelor către PNL și USR. ”Procedura de numire a urmat o procedură prevăzută de lege, nu sunt numiți de PSD. Eu consider că față de situația din Ministerul Public alegerea este una bună”, a spus președintele, refuzând să accepte evidența. A respins apoi toate întrebările pe aceeași temă puse de alți jurnaliști.
A treia temă – turnesol pentru președinte este situația din justiție. A respins pur și simplu realitatea că Inspecția Judiciară și CSM îi hărțuiesc pe magistrații incomozi, prezentată de jurnalistul Sebastian Zachmann, și a cerut în mod stupefiant ca aceștia să îi trimită ”dosare” la Cotroceni cu dovezi. Degeaba i-a explicat jurnalistul că presa a scris pe larg despre aceste cazuri de intimidare, degeaba a câștigat fostul judecător Cristi Danileț la CEDO exact pe o astfel de speță, președintele a negat cu încăpățânare faptele.
Lovitura de teatru a venit când un alt jurnalist l-a informat că judecătoarea Sorina Marinaș i-a trimis de curând la Cotroceni un astfel de dosar cu probe. Sofismul ”arbitrului” s-a crăpat. Nu știe, n-a văzt, poate că nu i-a dat consilierul, poate că n-a avut timp.
Mesajul de la vârful statului pentru magistrații reformiști a fost clar: sunteți pe cont propriu, pe mine să nu contați. Sau, după cum președintele însuși a spus-o într-un moment de maximă onestitate: ”nu sunt adeptul revoluțiilor”.
Relația sa cu serviciile secrete, mai precis cu SPP-ul, a fost o altă temă critică. Chestionat în mod repetat despre rolul major pe care Lucian Pahonțu pare să îl joace la Cotroceni, Nicușor Dan a spus că ”nu e relevant”, negând până și evidența ca SPP e un serviciu care are în atribuții culegerea de informații. Șeful sistemului, așa cum s-a autodefinit, a părut din nou perfect acomodat cu realitatea că are pe mână câteva arme puternice care-l ajută să demanteleze partidele reformiste, să țină PSD sub control, să-și facă propriul partid ”conservator” și, eventual, să ia și AUR sub control.
Strigătoare la cer a fost și relativizarea uneia dintre cele mai nocive decizii ale rețelei Savonea: listele negre cu presupuși adversari ai justiției adoptate printr-o hotârăre oficială de CSM. În loc să respingă de plano un astfel de comportament abuziv, președintele Dan le-a găsit justificarea ridicolă că s-au apărat în fața unui presupus potop de injurii. Nici G4Media, nici Recorder, nici Presshub, nici ONG-urile reformiste și nici politicienii trecuți pe lista negră nu au înjurat sau jignit membrii CSM, ci doar au criticat hărțuirea magistraților incomozi și protejarea rețelelor de corupție.
În fine, întrebat de colega mea Elena Deacu de la Economedia dacă îl va critica și pe premierul său Luca Niculescu în caz că nu scade TVA, așa cum l-a criticat public pe fostul premier, Nicușor Dan a deviat întrebarea și. pretins că Ilie Bolojan i-ar fi dat în 2025, înainte de nominalizare, garanția că nu va crește TVA. Or, Bolojan nu a spus niciodată, cel puțin nu public, că va menține TVA la 19%.
O ultimă abdicare de la valorile pe care le-a clamat în campania electorală a fost interdicția pusă jurnalistului Ovidiu Vanghele pe motiv de injurii la adresa sa. Tocmai el, fostul activist vânat de poliție și jandarmerie la sute de proteste să încalce atât de brutal dreptul constituțional la informare și lega 544/2001 care spune clar că un ziarist nu poate fi interzis pe motiv de opinie? Sigur că Vanghele are deseori derapaje incalificabile pe rețelele sociale și folosește înjurătura pe post de conjuncție, dar aici e vorba despre apărarea unui principiu. Sau, de fapt, pe președinte l-a deranjat dezvăluirea ziaristului despre procurorul general Cristina Chiriac care a încercat să omoare dosarul de viol al unui fost înalt prelat al Bisericii Ortodoxe Române? În orice caz, e un acces de autoritarism care devoalează un instinct greșit și periculos.
Bilanțul conferinței de presă de marți e îngrijorător pentru democrația din România. E evident că facțiunea reformistă din societate, cea care l-a votat în mai 2025, nu mai poate conta pe Nicușor Dan. E un președinte pentru care adevărul e relativ, minciuna e mod de operare, onestitatea e doar o vorbă-n vânt, și al cărui scop e propria supraviețuire la putere, pentru care are nevoie de PSD și serviciile secrete.
Marți seară am avut senzația că sunt martorul unui experiment inedit și trist, o tentativă de a contorsiona adevărul și realitatea până dincolo de punctul de rupere. Un președinte care a vituperat împotriva AUR, dar care a tăcut când a fost întrebat de coaliția PSD cu AUR care guvernează de facto România. Un președinte întrebat despre sfidarea liderilor PSD la botezul de la Timișoara, care a relativizat evenimentul și a spus că nu am descoperit hainele de lux acum un an. Un președinte care a constatat lipsa de încredere a oamenilor în justiție, dar a justificat comportamentul abuziv. La finalul experimentului mi-am amintit de celebra pisică a lui Schrodinger, aflată într-o suprapunere de stări: și dezintegrată, și nedezintegrată în același timp. Impostură totală: un candidat care s-a pretins anti-sistem s-a transformat într-un președinte care garantează perpetuarea sistemului.