Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa joi, 12 noiembrie 2026, la summitul Comunității Politice Europene, organizat la Dublin, capitala Irlandei. În cadrul reuniunii, șefa statului va avea discuții cu mai mulți lideri europeni despre avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și consolidarea parteneriatelor de securitate.
În ajunul summitului, miercuri, 11 noiembrie, Maia Sandu va avea o întrevedere bilaterală cu prim-ministrul Irlandei, Micheál Martin. Irlanda găzduiește reuniunea și deține în acest semestru președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Tot astăzi, în prezența celor doi lideri, urmează să fie semnat acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Irlandei privind securitatea socială.
Documentul prevede că perioadele de muncă realizate în ambele țări vor fi luate în considerare la stabilirea dreptului la pensie pentru cetățenii care au muncit legal atât în Republica Moldova, cât și în Irlanda.
Potrivit informațiilor prezentate de Președinție, în Irlanda locuiesc aproximativ 30.000 de cetățeni ai Republicii Moldova.
Comunitatea Politică Europeană este o platformă de dialog la nivel înalt, care reunește șefi de stat și de guvern din aproape 50 de țări europene, precum și reprezentanți ai instituțiilor europene.
Platforma a fost creată în 2022, după declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, pentru a facilita discuțiile privind securitatea și stabilitatea continentului european.
Summiturile au loc de două ori pe an, alternativ într-un stat membru al Uniunii Europene și într-o țară din afara UE. Republica Moldova a găzduit o astfel de reuniune la 1 iunie 2023, la Bulboaca.