Negocierile de la Abu Dhabi: acord de principiu pentru un schimb de prizonieri. Emisarii SUA se vor întâlni cu Putin și Zelenski

Negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina, purtate de Kiev și Moscova cu medierea Statelor Unite, s-au încheiat pe 11 noiembrie, la Abu Dhabi, cu un acord de principiu privind un schimb de prizonieri de amploare, dar fără progrese concrete în problema teritorială. Emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner urmează să se întâlnească joi cu președintele rus Vladimir Putin, la Moscova, iar ulterior cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, la Dublin, pentru a discuta rezultatele negocierilor.
„Unul dintre aspectele pozitive este că am convenit asupra unui schimb umanitar de prizonieri de amploare”, a declarat Jared Kushner la conferința de presă de după încheierea discuțiilor, precizând că numărul exact urmează să fie stabilit.
Șeful delegației ruse, Vladimir Medinski, și negociatorul ucrainean Rustem Umerov au confirmat, de asemenea, înțelegerea. Potrivit generalului rus Aleksandr Zorin, schimbul ar urma să includă peste 1.000 de prizonieri de fiecare parte și ar putea avea loc în următoarele două-trei săptămâni, după stabilirea detaliilor procedurale. Discuțiile de la Abu Dhabi au marcat prima întâlnire față în față între oficiali ruși și ucraineni din februarie 2026.
Kushner a calificat negocierile drept „un prim pas bun” și a spus că există perspective de progres. El a anunțat că joi va merge împreună cu Steve Witkoff la Moscova, unde se vor întâlni cu Vladimir Putin pentru a discuta subiectele abordate la Abu Dhabi. Ulterior, cei doi emisari americani vor merge la Dublin, unde urmează să se afle și Volodimir Zelenski, pentru a-i prezenta rezultatele discuțiilor și a analiza împreună noi propuneri.
Problema teritorială rămâne principalul obstacol în calea unui acord de pace. Kushner a recunoscut că aceasta va fi „cea mai dificilă” chestiune de rezolvat și că negocierile privind arhitectura de securitate de după război vor putea avansa doar după clarificarea situației teritoriale.
Te-ar putea interesa și: Rusia, SUA și Ucraina încep discuții despre încheierea războiului, la Abu Dhabi. Care sunt principalele obstacolePreședintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat după prima zi de discuții că delegația rusă a revendicat controlul asupra unor teritorii din regiunea Donețk care se află în prezent sub controlul armatei ucrainene. Kievul insistă că războiul trebuie oprit de-a lungul actualei linii a frontului și respinge cedarea de teritorii în schimbul unor garanții de securitate. Moscova continuă să revendice întreaga regiune Donețk.
La finalul negocierilor, Medinski a reiterat poziția Moscovei, afirmând că „fiecare centimetru din pământul nostru va reveni Rusiei. Într-un fel sau altul”.
Cu toate acestea, negociatorul ucrainean David Arakhamia a declarat că există „un impuls bun” pentru găsirea unei soluții până la sfârșitul anului. El a susținut că procesul ar trebui să devină multilateral, cu participarea Europei. Kushner a spus, la rândul său, că își dorește implicarea europenilor la masa negocierilor și că obiectivul este extinderea formatului actual.
Germania, Franța și Marea Britanie, reunite în grupul E3, alături de Italia, NATO și Uniunea Europeană, au participat la consultări separate cu reprezentanții americani. Acestea nu au făcut parte însă din negocierile trilaterale cu Rusia.
Delegația rusă nu a discutat însă cu reprezentanții europeni prezenți la Abu Dhabi. Medinski a afirmat că Moscova nu înțelege în ce calitate participă aceștia și că negocierile se desfășoară în formatul trilateral convenit.
Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.