Peste 450 mii de moldoveni au solicitat compensații la energie

Peste 450 000 de cetățeni au depus cereri pentru a beneficia de compensații la energie în sezonul rece 2026–2027. Dintre acestea, aproximativ 250 000 au fost înregistrate cu ajutorul asistenților sociali, iar alte circa 205 000 au fost depuse individual.

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), operatorii Liniei Verzi a programului au oferit asistență pentru 15 623 de persoane.

Autoritățile precizează că cererile trebuie depuse până la 27 noiembrie pentru ca solicitanții să beneficieze de compensații începând cu luna noiembrie.

„Veți putea depune cereri și după această dată, până pe data de 25 a fiecărei luni, dar compensația va fi acordată începând cu luna depunerii cererii”, a subliniat MMPS.

Compensațiile vor fi acordate lunar, în perioada noiembrie 2026 – martie 2027. Valoarea ajutorului va varia între 500 și 1 000 de lei pentru gospodăriile care utilizează gaze naturale sau energie termică și între 500 și 800 de lei pentru cele care se încălzesc cu energie electrică sau combustibili solizi.

Înregistrarea pentru programul guvernamental „Ajutor la Contor” a început pe 2 noiembrie. Autoritățile estimează că între 660 000 și 670 000 de gospodării vor beneficia de sprijin în această iarnă, pentru care este prevăzut un buget de 2,6–2,7 miliarde de lei.

Cererile pot fi depuse online, pe platforma compensatii.gov.md, sau cu ajutorul asistenților sociali din localități.

Uniunea Europeană va contribui cu 30 de milioane de euro la finanțarea programului. Anunțul a fost făcut pe 9 noiembrie de comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, care a menționat că sprijinul are scopul de a ajuta cetățenii Republicii Moldova să facă față facturilor la energie în sezonul rece.