Responsabilii Hidroelectrica lucrează în prezent alături de partenerii din cadrul gigantului francez EDF la un studiu de prefezabilitate privind hidrocentrala electrică prin pompaj de la Tarnița-Lăpuștești, din Cluj, care ar urma să aibă o capacitate de stocare de aproximativ 1.000 MW, cu un rol semnificativ în echilibrarea sistemului energetic național.
„Referitor la centrala prin pompaj noi deja suntem într-un parteneriat, adică am înființat un SVP pentru centrala de la Tarnița cu cei de la EDF, și în momentul de față se face un studiu de prefezabilitate, se elaborează pentru a determina exact care ar putea fi parametrii investiției și ideea este că sistemul energetic național, mai ales pentru ceea ce s-a întâmplat în vara aceasta, cu siguranță, este nevoie de o centrală cu pompaj, poate chiar două”, a declarat Iulius Dan Plaveti.
Dacă proiectul trece de faza deciziei de investiție, acesta ar putea finalizat în cel mult opt ani.
„Din perspectiva noastră, cu experiența pe care o avem pe partea de investiții, pentru a dezvolta o centrală electrică prin pompaj, ai nevoie între 5 și 8 ani”, a spus șeful Hidroelectrica, la întrebările jurnaliștilor.
După mai bine de trei luni de stare de alertă energetică, producția de energie electrică din ape este așteptată să crească, pe măsură ce cresc debitele pe Dunăre și pe cursurile interioare, a explicat Iulius Dan Plaveti, la întrebarea reporterului Mediafax, subliniind în același timp că seceta prin care am trecut este cea mai îndelungată de când se fac măsurători în bazinul Dunării.
„Au mai existat debite la fel de scăzute ale Dunării. Ceea ce a fost neașteptat și cu probabilitate extrem de mică anul acesta a fost durata perioadei de secetă, adică de când sunt măsurători făcute pe bazinul Dunării, este prima oară când avem peste trei luni de secetă, cu debite 1300-1.400m³/s, ceea ce noi nu credem că se va mai întâmpla în următoarele intervale de timp, bazându-le pe statistica pe care am văzut-o”, a explicat șeful Hidrolectrica, la finalul ședinței de la sediul Transelectrica.
Potrivit celei mai recente prognoze pentru Dunăre a Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va avea valoarea de 1800 m3/s în primele două zile, 1850 m3/s în următoarele trei zile, apoi va fi în creștere până la valoarea de 1.950 m3/s, miercurea viitoare, situându-se sub media multianuală a lunii noiembrie (4700 m3/s).
„Au început ploile în bazinul Dunării și în special în zona sârbă, deci o să avem aport pe partea de Sava și, mai mult decât atât, și în țara noastră a început să plouă. Deja sunt estimate ploi substanțiale, mai ales în zona Carpaților Meridionali. Deci, să spunem, și pe afluenții interiori, dar și afluenții Dunării așteptăm creșteri de debite. Prin urmare, producția va creștere. Sperăm ca și partea de rezervă, de apă în laturi să înceapă încet-încet să-și revină. Deci am început, am intrat cu 71%, acum suntem la 44% (rezerva din lacurile energetice – n.r.)”, a detaliat Iulius Dan Plaveti.
Proiect-mamut de pe vremea comunismului
Hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești, este principalul proiect național de hidrocentrale cu acumulare prin pompaj în analiză, iar al doilea este cel de la Frasin-Pângărați, în zona lacului Bicaz, din județul Neamț, un proiect privat cu o capacitate de 300-340 MW, care a primit acordul Agenției pentru Protecția Mediului Neamț, în prima parte a acestui an.
De amintit că acționarii companiei controlate de stat Hidroelectrica au votat, pe 27 ianuarie, pentru înființarea unei societăți mixte cu gigantul francez EDF Power Solutions, în cote egale, care să dezvoltate proiectul Hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti, care datează din anii regimului comunist și care este, în esență, o „baterie verde” de până la 1.000 MW menită să joace un rol-cheie în echilibrarea sistemului energetic naţional şi regional.
Potrivit documentației pentru fundamentarea deciziei, pentru faza 1 a proiectului, de prefezabilitate, costul estimat de Hidroelectrica și EDF este de 400.000 euro, iar pentru faza 2, de fezabilitate și dezvoltare, înainte de decizia finală de investiție, la 30 milioane euro.
Cele două companii își exprimaseră interesul comun pentru proiectul de la Tarnița, dar francezii de la EDF au condiționat asocierea de garantarea unui ajutor acordat de statul român.
„EDF a solicitat adoptarea unui cadru de reglementare pentru implementarea unei scheme de venituri de sprijin aferente proiectului (rezervare de capacitate, CfD, feed-in tariff) pentru justificarea deciziei de a continua proiectul”, se arată în documentația citată.
Traseul deciziei privind Tarnița
Potențiala colaborare cu compania franceză fusese subiect de discuției în cadrul întâlnirii președintelui Nicușor Dan cu liderul francez Emmanuel Macron la Palatul Élysée, din 9 decembrie 2025.
Construcția centralei hidroelectrice cu acumulare prin pompaj Tarnița – Lăpuștești, din județul Cluj, un proiect care datează încă de pe vremea lui Ceaușescu a fost relansat în spațiul public de Sebastian Burduja, la preluarea mandatului de ministru al Energiei.
La scurt timp de la instalare Sebastian Burduja anunțat, în 28 iulie 2023, că reia acest proiect, o „baterie naturală”, invitând operatorii interesați să transmită, până pe 8 august 2023, o ofertă neangajantă estimativă, cât mai detaliată și în concordanță cu cerințele atașate la anunț.
Pentru realizarea Studiului de Fezabilitate se preconiza un cost cuprins între 3,2 – 3,5 milioane de euro, fără a include TVA, variația fiind datorată diferențelor în abordări, profunzimii analizelor și caracteristicilor specifice ale fiecărei oferte, conform documentelor oficiale.
Procedura a eșuat, de două ori, și în mandatul lui Sebastian Burduja, la fel ca cele derulate în anii anteriori pentru a atrage investitori, dar acestea au fost sistate de stat.
Operatorul sistemului energetic național, Transelectrica, recomanda în 2022, în Planul de Dezvoltare a Rețelei Electrice de Transport (RET) perioada 2022 – 2031, reluarea proiectului. Transelectrica preciza la acea dată că, din cauza lipsei de informații cu privire la evoluția proiectului Centralei Hidroelectrice cu Acumulare prin Pompare (CHEAP) Tarnița – Lăpuștești, această centrală nu a fost considerată în cadrul scenariilor care stau la baza Planului de Dezvoltare a RET pentru perioada 2022-2031.
„În condiţiile în care, la orizontul anului 2030, în mixul tehnologic din sistemul de producţie al energiei electrice din România va creşte ponderea sectorului nuclear şi a energiei din surse regenerabile, sunt necesare capacităţi care să asigure flexibilitatea sistemului electroenergetic”, arată documentele oficiale
Hidroelectrica este o companie controlată de stat, prin Ministerul Energiei, care deține 80,05% din acțiuni. De la listarea din iulie 2023, Hidroelectrica și-a consolidat poziția de cel mai mare producător de energie electrică din România, 100% energie verde, cu o cotă de aproximativ 27% din producția națională în ultimii cinci ani. Totodată, compania a devenit cel mai mare furnizor de electricitate din România pe piața concurențială, administrând un portofoliu de peste 1,3 milioane de locuri de consum. Compania operează 188 de hidrocentrale cu o putere instalată de peste 6,3 GW. De asemenea, compania deține și parcul eolian Crucea Wind Farm, cu o capacitate instalată de 108 MW.