După Premier Energy, și compania Furnizarea Energiei Electrice Nord (FEE-Nord) a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) majorarea prețurilor reglementate la energia electrică. Potrivit cererii depuse la 5 noiembrie 2026, furnizorul propune un tarif de 5,17 lei pentru un kWh în cazul consumatorilor conectați la rețelele de joasă tensiune, față de 3,95 lei în prezent. Majorarea solicitată este de 1,22 lei pentru un kWh, echivalentul unei creșteri de 30,9%.
Documentul, semnat de directorul general interimar al FEE-Nord, Oleg Petelca, prevede actualizarea prețurilor reglementate pentru furnizarea energiei electrice în anul 2026.
Conform calculelor prezentate ANRE, compania solicită majorarea prețului mediu de furnizare de la 3,73 lei la 4,94 lei pentru un kWh, ceea ce reprezintă o creștere de 32%.
Pentru consumatorii conectați la rețelele de medie tensiune, FEE-Nord propune un preț de 4,26 lei pentru un kWh, față de 3,04 lei în prezent. Diferența este de 1,22 lei, respectiv 40,1%.
În cazul energiei furnizate la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport, prețul solicitat este de 3,98 lei pentru un kWh, comparativ cu 2,76 lei în prezent, ceea ce ar însemna o majorare de 44,1%.
Compania justifică necesitatea actualizării prețurilor prin calculele privind costurile de procurare și furnizare a energiei electrice.
Potrivit documentului, prețul de procurare a energiei electrice, inclusiv dezechilibrele, este recalculat de la 254,32 bani la 278,25 bani pentru un kWh.
Costul total al energiei procurate ar urma să crească de la aproximativ 2,59 miliarde de lei la 2,84 miliarde de lei, iar costurile serviciului de distribuție suportate de furnizor sunt estimate la aproximativ 979,9 milioane de lei, față de 951,2 milioane de lei în calculele aprobate anterior.
În document sunt incluse și devieri tarifare din anul precedent, în valoare de aproximativ 148,7 milioane de lei.
FEE-Nord a prezentat inclusiv calcule pentru prețurile propuse începând cu 1 noiembrie 2026. Totuși, acestea reprezintă solicitările furnizorului, nu tarife aprobate de ANRE.
Cererea urmează să fie examinată de autoritatea de reglementare, care va decide dacă aprobă modificarea prețurilor și în ce cuantum.
Solicitarea FEE-Nord vine după ce Premier Energy a depus, la rândul său, o cerere de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea energiei electrice.
Astfel, ambii furnizori majori de energie electrică pentru consumatorii finali din Republica Moldova au solicitat revizuirea tarifelor. Eventualele majorări vor depinde de deciziile ANRE.