Nuclearelectrica a anunțat miercuri seara, printr-un comunicat de presă, că Unitatea 1 de la Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Național vineri, 13 noiembrie, cu o decalare de o zi față de programul comunicat inițial.
În aceste condiții, Unitatea 1 CNE Cernavodă va atinge puterea nominală în data de 14 noiembrie 2026.
„SN Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 1 CNE Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Naţional în data de 13 noiembrie 2026, cu o decalare de o zi faţă de programul comunicat iniţial prin raportul curent de astăzi, 11 noiembrie 2026. Astfel, Unitatea 1 CNE Cernavodă va atinge puterea nominală în data de 14 noiembrie 2026”, anunţă, miercuri seară, Nuclearelectrica SA, într-un comunicat transmis la BVB.
Anunțul vine întrucât este nevoie de o durată mai mare de finalizare a lucrărilor de remediere, în conformitate cu normele de securitate nucleară.
„Efectuarea lucrărilor de remediere la nivelul Unităţii 1 se realizează în baza procedurilor aplicabile, în condiţii de maximă securitate nucleară, fără impact asupra personalului şi mediului înconjurător”, a mai transmis Nuclearelectrica.
Unitatea 1, deconectată accidental la începutul acestei săptămâni
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată accidental de la Sistemul Energetic Național în seara zilei de 9 noiembrie, la doar trei zile după ce fusese repornită în urma unei opriri de aproximativ trei luni. Defecțiunea a fost localizată în partea clasică, nenucleară, a reactorului, la sistemul de control al vidului de la condensatorul turbinei. Potrivit Nuclearelectrica, incidentul nu a avut impact asupra securității nucleare, personalului sau mediului înconjurător.
Reactorul 1 fusese oprit inițial pe 28 iulie, din cauza secetei și a nivelului scăzut al Dunării, care nu permitea asigurarea apei necesare răcirii instalațiilor. Unitatea 2 fusese, la rândul său, oprită pe 13 august.
În urma noii defecțiuni, directorul Nuclearelectrica a anunțat și schimbări la nivelul managementului tehnic al centralei, inclusiv înlocuirea directorului tehnic începând cu 1 decembrie 2026.
Pe de altă parte, Unitatea 2 CNE Cernavodă a fost conectată la Sistemul Energetic Național miercuri și urmează să ajungă la puterea nominală joi, 12 noiembrie.