Emisarii americani Witkoff și Kushner urmează să se întâlnească cu Putin / Zelenski: ”Important este că americanii s-au dus cu propuneri concrete”

Emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner urmează să se întâlnească joi atât cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, la Moscova, cât și cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Dublin, relatează Mediafax.

Negocierile de la Abu Dhabi, primele discuții directe dintre cele două delegații din februarie până în prezent s-au încheiat fără progrese majore, fiind realizat doar un schimb de prizonieri la scară largă, potrivit lui Rustem Umerov, neogicatorul șef ucrainean.

Jared Kushner a declarat că va fi „cea mai mare eliberare umanitară de prizonieri” din acest conflict, precizând că numărul exact urmează să fie finalizat joi. Anterior, marți, Volodimir Zelenski își exprimase dorința pentru un schimb de tipul „1.000 pentru 1.000 sau chiar 1.500 pentru 1.500”.

Președintele Ucrainei și-a păstrat optimismul cu privire la negocierile desfășurate, sperând la obținerea unui armistițiu până la finalul anului.

„Important este că americanii s-au dus la Putin cu propuneri concrete. Mi-aș dori foarte mult ca ei să se întoarcă la Dublin cu propuneri concrete”, a transmis Zelenski, citat de AFP.

Acesta a precizat și o schimbare de ton în abordarea delegației americane: „Partea americană abordează problema într-o manieră mai pozitivă, mai caldă”.

Șeful delegației ucrainene, Rustem Umerov, a avertizat însă că persistă diferențe semnificative între pozițiile celor două tabere. Unul dintre punctele de divergență îl reprezintă rolul Europei în negocieri. Deși ambele părți susțină că Europa trebuie inclusă în discuții, momentul rămâne un punct de dezacord.

După patru ani de război, pozițiile celor două state rămân radical diferite. Moscova cere retragerea trupelor ucrainene din întreaga regiune Donețk, solicitare respinsă categoric de Kiev, care insistă asupra unor garanții de securitate suficient de solide pentru a descuraja un nou atac rusesc.

Publicat
Din categoria Politic