„Cu toate acestea, renunțarea la achizițiile directe nu înseamnă încă că gazul rusesc a dispărut complet din lanțul de aprovizionare. O parte din combustibilul pe care Moldova îl achiziționează prin intermediari europeni poate avea în continuare origine rusă. Prin urmare, Chișinăul se confruntă cu o sarcină mai complexă decât simpla căutare a unor noi furnizori: este necesar să se asigure surse fiabile de gaze, rute stabile de transport și capacități suficiente pentru stocarea acestora”, afirmă expertul în domeniul energetic Serghei Ungureanu.
Azerbaidjanul ar putea juca un rol important în rezolvarea acestei sarcini. Totuși, pentru a transforma perspectiva livrărilor din Azerbaidjan într-o cooperare durabilă pe termen lung, Moldova va trebui să depășească o serie de dificultăți legate de infrastructură și de natură comercială, precum și probleme în domeniul securității, consideră Ungureanu.
Varianta azeră
În martie 2026, reprezentanții companiei Energocom și ai companiei energetice de stat din Azerbaidjan, SOCAR, au discutat posibilitatea livrării de gaze către Moldova prin „Coridorul sudic de gaze” și „Coridorul vertical de gaze”.
Negocierile au evidențiat anumite perspective. Azerbaidjanul joacă un rol din ce în ce mai important ca furnizor pe piețele europene, iar o cooperare strânsă cu SOCAR ar putea oferi Moldovei o opțiune suplimentară în cadrul eforturilor sale de diversificare a surselor de aprovizionare cu energie.
Cu toate acestea, nu s-au înregistrat încă progrese semnificative în vederea încheierii unui acord pe termen lung privind livrările. Una dintre probleme o reprezintă transportul: traseul propus presupune utilizarea Coridorului Transbalcanic de Gaz, a cărui capacitate este limitată.
Nu mai puțin importanți sunt și factorii comerciali. Țările europene concurează pentru gazul din Azerbaidjan, de aceea Moldova are nevoie de acorduri pe termen lung care să definească clar volumele, prețurile și condițiile de furnizare. În plus, competitivitatea acestor livrări va depinde de costurile de transport și de tranzit.
Infrastructura rămâne principala problemă
Pentru Moldova, accesul la furnizori alternativi reprezintă doar una dintre componentele securității energetice. Țara trebuie, de asemenea, să aibă posibilitatea de a stoca gazul și de a-l transporta către consumatori, în special în perioada de iarnă.
Moldova nu dispune de capacități proprii de stocare a gazelor naturale, motiv pentru care țara este nevoită să utilizeze depozitele din țările vecine, Ucraina și România. Conform estimărilor lui Ungureanu, aproximativ 75–80% din rezervele de gaze ale Moldovei se află în depozitele ucrainene, iar aproximativ 20% — în România.
Dependența de depozitele din străinătate creează vulnerabilități. Acest lucru se manifestă deosebit de clar în cazul Ucrainei, unde infrastructura de stocare și transport a gazului ar putea fi afectată în contextul războiului în curs. S-a discutat despre crearea unor depozite proprii de gaz în Moldova, dar, deocamdată, acest proiect rămâne doar în stadiul de planificare.
Un alt motiv de îngrijorare îl reprezintă capacitatea de transport a conductelor. În perioadele de vârf ale consumului de iarnă, capacitatea conductei Iași – Ungheni – Chișinău ar putea fi insuficientă pentru a satisface întreaga cerere. În planificare, trebuie luate în considerare și nevoile Transnistriei, unde volumul consumului de gaze naturale este foarte semnificativ.
Aceasta înseamnă că, chiar și în cazul în care pe piața europeană există o cantitate suficientă de gaz, asigurarea livrării acestuia în volumul necesar și la momentul potrivit poate fi dificilă. Rutele alternative, inclusiv Coridorul Transbalcanic, pot fi de ajutor, însă acestea sunt utilizate și de alte țări și, în plus, prezintă, la rândul lor, limitări în ceea ce privește capacitatea de transport.
Obiectivul Moldovei ar trebui să fie crearea unui sistem în care țara să aibă de ales: mai mulți furnizori, mai mult de o rută de aprovizionare fiabilă și suficientă flexibilitate pentru a face față eventualelor întreruperi. Tocmai acest lucru va face ca securitatea energetică a țării să fie mai stabilă, susține Serghei Ungureanu.
„Plăcinta” cu gaz azer nu ajunge pentru toți
După întreruperea livrărilor de gaze din Rusia, Azerbaidjanul a devenit prima țară de care Moldova s-a interesat ca furnizor de gaze pe termen lung. România și Ucraina au apărut abia ulterior.
Cu toate acestea, până în prezent nu s-au încheiat acorduri concrete și nici măcar memorandumuri de intenție între țările noastre, în ciuda numeroaselor vizite ale oficialilor moldoveni la Baku.
Adevărul este că Azerbaidjanul nu exportă foarte mult gaz.
În primele 9 luni ale anului 2026, Azerbaidjanul a exportat aproximativ 18,4 miliarde de m³ de gaze naturale.
Principalele destinații ale exporturilor în perioada ianuarie–septembrie 2026 au fost: Europa: 8,6 miliarde de m³; Turcia: 7 miliarde de m³ (din care 4,2 miliarde de m³ prin gazoductul Transanatolian — TANAP); Georgia: 1,6 miliarde de m³ și Siria: 1,2 miliarde de m³.
Iar a obține cei 1,5–2 miliarde de metri cubi necesari Moldovei din cei 8,6 miliarde furnizați către întreaga Europă este o sarcină foarte dificilă.
The post Poate gazul din Azerbaidjan să consolideze securitatea energetică a Moldovei? appeared first on LOGOPRESS.