Primăria Municipiului Timișoara nu va majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior fără autorizație de construire, se precizează într-un comunicat de presă. Proprietarii care au realizat aceste lucrări în urmă cu mai mult de trei ani nu vor fi sancționați contravențional pentru ele.
Măsurile municipalității sunt în concordanță cu instrucțiunile aprobate la nivel național, care clarifică modul în care se aplică prevederile Legii nr. 169/2026. Potrivit reglementărilor naționale, în cazul lucrărilor de închidere a balcoanelor, majorarea cu 100% a impozitului se aplică doar clădirilor construite integral fără autorizație, nu și blocurilor de locuințe construite legal, în care proprietarii au închis ulterior balcoanele.
În cazul balcoanelor închise în urmă cu mai mult de 3 ani, termenul legal de aplicare a sancțiunilor a fost depășit, iar proprietarii nu mai pot fi sancționați pentru aceste lucrări.
„Instrucțiunile clarifică și procedura prin care proprietarii pot intra în legalitate. Închiderea balcoanelor la blocurile de locuințe este considerată o lucrare de importanță redusă, astfel că proprietarii pot solicita autorizația de regularizare oricând, fără a fi condiționați de termenul de un an prevăzut pentru alte categorii de lucrări. Pentru această procedură se achită taxele obișnuite de autorizare. Prin excepție, lucrările de extindere a balcoanelor de la parter pe domeniul public nu sunt considerate lucrări de importanță redusă și nu beneficiază de procedura simplificată de regularizare”, transmite Primăria
Primăria Timișoara va aplica aceste prevederi în acord cu instrucțiunile aprobate la nivel național și va veni în sprijinul proprietarilor care doresc să intre în legalitate.