Un colonel al armatei ruse a murit în dimineața zilei de 12 noiembrie, după ce automobilul pe care îl conducea a explodat pe șoseaua Kolpino, în localitatea Șușarî, din Sankt Petersburg, transmite publicația rusă „Fontanka”.
Potrivit sursei citate, un dispozitiv exploziv ar fi fost fixat sub automobil și detonat de la distanță în momentul în care militarul ieșea din curtea unui imobil.
Colonelul a murit pe loc. Inițial, presa rusă a relatat că în automobil se afla și un membru al familiei acestuia, care ar fi supraviețuit, dar ar fi fost rănit. Ulterior, „Fontanka” a precizat că militarul era singur în mașină.
Identitatea victimei nu a fost făcută publică. Circulația pe șoseaua Kolpino a fost blocată.
Comitetul de Investigații al Federației Ruse a confirmat decesul militarului în urma exploziei și a anunțat deschiderea unui dosar penal.
La sfârșitul lunii august, pe aceeași șosea, un alt militar rus de rang înalt a murit în circumstanțe asemănătoare, după detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat în automobilul său. Soția acestuia a fost rănită grav.