Un membru al gărzii de onoare s-a prăbușit lângă Macron, în timpul unei ceremonii la Élysée

Un membru al gărzii de onoare s-a prăbușit pe treptele Palatului Élysée, miercuri, chiar în apropierea președintelui francez Emmanuel Macron, relatează Reuters.

Incidentul s-a produs în timp ce liderul de la Paris îl întâmpina pe omologul său slovac, Peter Pellegrini.

Macron a întrerupt momentul oficial și s-a apropiat de bărbatul căzut, care a fost imediat înconjurat de colegii săi. Președintele francez s-a retras apoi pentru a le permite acestora să intervină.

Membrul gărzii de onoare a fost transportat în interiorul palatului, pentru a primi îngrijiri medicale. Deocamdată, nu au fost făcute publice informații despre starea sa de sănătate.

Macron a revenit ulterior la ceremonie și l-a întâmpinat pe Peter Pellegrini. Cei doi președinți s-au îmbrățișat și au schimbat câteva cuvinte, după care au așteptat pe trepte în timp ce bărbatul era transportat în palat.

Publicat
Din categoria Politic