Vânzările de floarea-soarelui, afectate de blocaje logistice. Exporturile au scăzut cu 24%

Republica Moldova a exportat 134 de mii de tone de floarea-soarelui în perioada iulie-octombrie, cu 24% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Scăderea nu este determinată de lipsa producției, ci de costurile ridicate de transport și restricțiile impuse de Turcia, una dintre principalele piețe de desfacere pentru semințele moldovenești.