VIDEO Cinci bărbați au fost condamnați pentru tentativă de contrabandă cu peste 11 milioane de țigări

Cinci bărbați implicați într-o schemă de contrabandă cu peste 11 milioane de țigări de lux, care urmau să fie transportate în România, au fost condamnați de Curtea de Apel Nord. Instanța a reexaminat dosarul după ce, în 2023, Judecătoria Ungheni i-a achitat pe inculpați, în pofida probelor prezentate de procurorii PCCOCS.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), grupul criminal organizat pregătise transportarea țigărilor peste Prut, iar marfa era păstrată temporar într-un depozit din raionul Ungheni.

Ancheta a stabilit că unul dintre condamnați, cetățean al Republicii Moldova domiciliat în România, a procurat mai multe microbuze Mercedes-Benz Sprinter, pe care urma să le folosească pentru transportarea ilegală a țigărilor. Pentru a ascunde scopul real al deplasărilor, acesta și un alt membru al grupului au traversat în repetate rânduri frontiera moldo-română cu vehiculele respective. Microbuzele au fost modificate prin amenajarea unor pereți dubli, destinați ascunderii mărfii.

Ulterior, un alt membru al grupului a închiriat un depozit în raionul Ungheni, prezentând proprietarilor drept motiv păstrarea unor produse de uz casnic destinate vânzării. În realitate, acolo au fost depozitate 1 155 de cutii cu 577 500 de pachete de țigări, supravegheate printr-un sistem video.

Schema a fost deconspirată în 2020, în urma investigațiilor comune ale procurorilor PCCOCS și ofițerilor Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Țigările au fost ridicate, iar potrivit estimărilor Serviciului Vamal, valoarea celor peste 11,1 milioane de țigarete se apropia de șapte milioane de lei.

La solicitarea procurorilor, instanța a dispus și confiscarea celor trei microbuze Mercedes-Benz Sprinter utilizate la pregătirea tentativei de contrabandă. Totodată, țigările ridicate urmează să fie nimicite.

Decizia Curții de Apel Nord poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției.