Doi frați, de 1 și 6 ani, au ajuns la spital cu arsuri după ce s-au opărit cu borș fierbinte

Doi frați, în vârstă de un an și opt luni, respectiv șase ani și jumătate, au suferit arsuri după ce o oală cu borș fierbinte s-a vărsat peste ei. Incidentul s-a produs în data de 11 noiembrie, în regiunea transnistreană.

Potrivit autorităților din regiune, mama pregătise mâncarea și lăsase oala pe aragaz să se răcească. Femeia se afla în bucătărie împreună cu cei doi copii, când băiețelul mai mic a tras de mânerul vasului, răsturnând conținutul fierbinte peste el și atingându-l și pe fratele său.

Copilul de un an și opt luni a suferit arsuri de gradele II și III pe aproximativ 30% din suprafața corpului, în zona gâtului și a pieptului. Fratele mai mare a suferit arsuri la nivelul tălpilor și genunchilor, care au afectat circa 5% din suprafața corpului.

Ambii copii sunt internați și urmează tratamentul sub supravegherea medicilor. Starea băiatului mai mare este evaluată drept bună, iar cel mic se simte satisfăcător, dar rămâne sub monitorizare medicală atentă.