Țările Uniunii Europene au blocat active ale Băncii Centrale a Rusiei în valoare de aproximativ 210 miliarde de euro (236 de miliarde de dolari), după invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, potrivit Reuters.
Euroclear deține aproximativ 185 de miliarde de euro din aceste active, reprezentând peste 80% din bilanțul companiei.
Unele state europene vor ca activele rusești să fie transferate în beneficiul Ucrainei, însă Belgia s-a opus acestui plan.
Într-un interviu acordat publicației belgiene Le Soir și publicat vineri, Valerie Urbain a declarat că transferul activelor fără preluarea obligațiilor aferente ar duce la falimentul Euroclear.
Orice transfer ar necesita garanții permanente din partea statelor membre ale Uniunii Europene, până la încheierea războiului sau până la încetarea obligației Euroclear de a restitui activele, a explicat directoarea companiei.
Acționarii Euroclear au fost de acord să transfere către Comisia Europeană dobânzile generate de activele rusești, care se ridică la aproape 8 miliarde de euro până în prezent, pentru sprijinirea Ucrainei.
Urbain a mai declarat că Euroclear nu a fost vizată până acum de un atac cibernetic, în pofida valului recent de incidente informatice care au afectat mai multe țări europene, inclusiv Belgia, unde compania își are sediul.