Premierul Luca Niculescu a participat vineri la dejunul oferit de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și de Alteța Sa Regală Principele Radu.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, șeful Guvernului a scris despre contribuția Casei Regale la modernizarea și dezvoltarea României și despre valorile democratice și respectul față de istoria țării.
„Am avut astăzi onoarea și bucuria de a participa la dejunul oferit de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și de Alteța Sa Regală Principele Radu, cărora le mulțumesc pentru calda primire. Casa Regală a avut o contribuție esențială la modernizarea și dezvoltarea României, iar devotamentul față de țară și respectul pentru valorile democratice rămân repere importante pentru societatea noastră”, a transmis Luca Niculescu într-o postare pe Facebook.
Prim-ministrul a menționat și rolul Regelui Mihai în apărarea libertății și a apartenenței României la lumea occidentală, inclusiv în perioadele dificile din istoria țării.
„Păstrăm o profundă recunoștință față de memoria Regelui Mihai, care a apărat, inclusiv în cele mai dificile momente ale istoriei, idealurile de libertate și apartenența României la lumea occidentală”, a mai scris premierul.
Acesta a mai declarat că „respectul pentru istorie și pentru valorile care definesc națiunea română ne unesc și ne ghidează în construirea viitorului României”.