Procesul de delimitare a terenurilor municipale din Bălți, rămas nerezolvat timp de mai mulți ani, se apropie de finalizare. Anunțul a fost făcut de viceprimarul municipiului, Eduard Pleșca, într-o postare pe Facebook.
Potrivit acestuia, într-un interval relativ scurt au fost coordonate și parcurse etape importante pentru delimitarea mai multor terenuri din municipiu. Finalizarea procesului va contribui la clarificarea situației juridice a acestora și la gestionarea mai eficientă a patrimoniului municipal.
Eduard Pleșca a menționat că progresele înregistrate se datorează activității echipei Primăriei Bălți, precum și implicării primarului Alexandr Petkov, care a acordat prioritate acestui subiect și a contribuit la deblocarea procesului.
Viceprimarul a subliniat că delimitarea terenurilor municipale urmărește nu doar îndeplinirea unor proceduri administrative, ci și asigurarea unei evidențe clare a proprietății municipale, reglementarea relațiilor funciare și crearea unor noi oportunități pentru dezvoltarea orașului.