Salariile cadrelor didactice vor crește din 1 ianuarie cu 11-15%, în funcție de gradul didactic. Profesorii care își asumă responsabilități suplimentare ar putea beneficia și de sporuri de performanță, ceea ce ar putea duce la majorări totale de 20-30% în unele cazuri. Precizările au fost făcute de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, după aprobarea de către Guvern a noii legi a salarizării, transmite IPN.
Potrivit ministrului, majorările vor viza atât salariile de bază, cât și plățile pentru gradele didactice. Valoarea acestora va depinde și de vechimea în muncă, tipul instituției și alte componente salariale.
O altă schimbare vizează sporurile de performanță, care ar urma să fie acordate anual, în loc de o dată la șase luni, pentru a reduce birocrația. Acestea vor putea fi oferite profesorilor care își asumă responsabilități suplimentare, precum conducerea comisiilor metodice, participarea la comisiile de atestare, prevenirea bullyingului sau obținerea unor rezultate bune cu elevii la examene și olimpiade.
Ministrul estimează că sporurile ar putea aduce majorări suplimentare de 10-15%, astfel încât creșterea totală să ajungă la 20-25%, iar în unele cazuri chiar la 30%. Propunerile privind noul mecanism de acordare a sporurilor în instituțiile de învățământ, inclusiv în școlile sportive și de artă, urmează să fie prezentate în următoarele două-trei săptămâni.
Totodată, unele categorii de angajați din instituțiile de învățământ vor beneficia de majorări salariale mai mari. Salariile bucătarilor ar urma să crească cu aproximativ 40%, iar cele ale asistenților de educatori și directorilor de școli – cu peste 20%.
Proiectul de lege privind reforma sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar, care vizează peste 172 de mii de angajați, urmează să fie examinat luni de Parlament în prima lectură.
The post Salariile profesorilor cresc din 1 ianuarie. Ce majorări sunt prevăzute appeared first on ipn.md.